Atacantul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Marius Staicu are toate motivele să fie bucuros, după ce, în ultima perioadă, soarta în zâmbește din plin. După două săptămâni petrecute împreună la Vâlcea, Staicu și-a cerut iubita de soție, iar sâmbătă, la Arad, atacantul a marcat un gol prețios pentru echipa sa, chiar în momentul în care urma să fie înlocuit! Astfel, CSM a remizat în ultima etapă cu UTA, scor 1-1.
Logodna dintre Marius Staicu și Bianca Costescu va fi una scurtă, ei urmând să se cunune civil peste două săptămâni, la Timișoara. Cei doi s-au cunoscut la nunta fratelui Biancăi, Flavius Costescu, alături de care Staicu a jucat la Metalul Reșița, în Liga a III-a și, de atunci, relația lor a evoluat. De altfel și tatăl celei care va deveni Bianca Staicu a jucat fotbal.
Drept dovadă a dragostei pe care și-o poartă, Marius și Bianca și-au tatuat aripi de înger, între care se regăsesc inițiala partenerului și data logodnei. Pentru Staicu, inscripția pe ceafă a numelui iubitei a fost al cel de-al nouălea tatuaj. „Cred că îmbin bine golurile cu logodna, Bianca mi-a adus noroc și am marcat și la Arad, am trei goluri în acest sezon. Vom face cununia la Timișoara în circa două săptămâni, iar nunta, când găsim liber la local, peste un an și jumătate. Așa am simțit noi, să ne facem tatuaje cu inițiala noastră și data în care am cerut-o de soție. Acest tatuaj semnifică mult pentru noi, ne iubim mult” a spus Marius Staicu.
Interes din Spania pentru atacant
Pentru Marius Staicu, iarna ar putea veni cu primul transfer în străinătate. CD Castellon, formație care activează în Liga a IV-a din Spania, se interesează de atacantul formației CSM Râmnicu Vâlcea. Ajuns la 28 de ani, Staicu este tentat de o primă aventură în străinătate. „Știu că cei de la Castellon se interseazeă de mine. Urmează să trimit niște filmări cu meciurile mele la Vâlcea, pentru a fi văzute de cei de acolo, apoi, vom vedea ce va urma” a mai spus vârful CSM-ului.
Articol scris de Adi GEORGESCU