După înfrângerea de la Sânmartin, din derby-ul județean cu Luceafărul, FC Bihor se reîntoarce pe teren propriu și duminică, de la ora 12, va disputa următorul joc din campionat. Pe stadionul Municipal „Iuliu Bodola” va veni formația CSM Râmnicu Vâlcea, pentru o partidă înscrisă în cadrul etapei a XXII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a.
„Suntem într-un moment în care nu ne mai putem permite să facem pași greșiți, dacă vrem să mai avem vreo șansă să nu ne îndepărtăm de plutonul fruntaș”, a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Marian Pană.
Tehnicianul orădean nu se confruntă cu probleme de efectiv înaintea acestei dispute, doar mijlocașul Ionuț Tîrnăcop fiind incert.
Echipa vâlceană se anunță un adversar incomod, fiind în revenire de formă în acest retur, de când pe banca tehnică se află antrenorul Alexandru Pelici.
În clasament, FC Bihor ocupă locul V, cu 25 de puncte, în timp ce CSM Rm. Vâlcea se situează pe poziția a VII-a, cu 21 de puncte.
Partida FC Bihor – CSM Rm. Vâlcea, de duminică, ora 12, va putea fi urmărită și pe micul ecran pe canalul Digi Sport 1.
Prețul de intrare la joc pentru spectatori este de 10 lei, pensionarii, femeile și copii sub 14 ani având însă accesul liber.
Sursa: FC Bihor