Președintele Gloriei, Jean Pădureanu, e sceptic în ce privește eficiența societății pe acțiuni, pe care mulți o văd ca o variantă de salvare a clubului. Lordul zice că actele vor fi gata în această săptămână dar că o face doar de gura lumii.
„Nu știu cine va veni să cumpere acțiuni dacă nu are certitudinea că va câștiga ceva. Banii se cheltuiesc și apoi vor trebui să apară alții, și uitea așa putem pune în pericol patrimoniul acestui club. Cine a ajutat până acum, prin sponsorizare și publicitate, o poate face și de acum înainte. De ce să-i mințim pe oameni”, a declarat Pădureanu.
De aceeași părere este și vicepreședintele Constantin Sănduță. „Cu toată bunăvoința bistrițenilor, încă nu s-a putut contura varianta care să rezolve problemele Gloriei. Avem inimile îndoite în privința acestei societăți pe acțiuni, în sensul că nu suntem prea optimiști față de această soluție”, spune și numărul 2 din club.
Joi se reunesc
În altă ordine de idei, vacanța jucătorilor Gloriei se apropie de sfârșit, joi, de la ora 11.00, va avea loc reunirea lotului, urmată de un prim antrenament.
Pregătirea liderului Seriei a II-a va continua la Bistrița în perioada 13 ianuarie – 23 ianuarie, iar în perioada 23 ianuarie – 1 decembrie se va intra în primul cantonament de pregătire centralizat la Stadion Gloria.
Sursa: sportulbistritean.ro