Orădenii vor puncte și cu Olimpia: „Presiunea cred că e mai mare pentru ei”

Marius ANGHEL 13 Mar. 2015, 16:37 Seria 2
Orădenii vor puncte și cu Olimpia:**

După egalul cu ACS Poli Timișoara, fotbaliștii de la FC Bihor vor evolua și-n acest sfârșit de săptămână tot pe teren propriu, urmând a susține sâmbătă următorul joc din campionat. Cu începere de la ora 11, la Stadionul Iuliu Bodola, formația orădeană va primi replica echipei Olimpia Satu Mare.

Meciul va conta pentru etapa a 19-a a Seriei a II-a din Liga a II-a și va opune echipele de pe locul 9, FC Bihor, cu 15 puncte, respectiv poziția a 6-a, Olimpia Satu Mare, cu 23 de puncte.

„Suntem înaintea unui meci important. În mod sigur vom întâlni un adversar dificil, un adversar care a avut un start bun de mini-retur, în care a făcut două meciuri bune, atât la Vâlcea cât și acasă cu Reșița. Am încredere mare în jucătorii mei, în caracterul lor, chiar dacă trecem printr-o perioadă grea și nu tocmai propice pentru a face performanță. Știu cât de mult au muncit și muncesc la antrenamente și mai știu cât de mult își doresc să obțină puncte. Referitor la jocul de sâmbătă, suntem conștienți de valoarea individuală și de grup a adversarului, dar eu sper și cred că avem forța necesară să obținem punctele puse în joc. E un joc important, dar nu decisiv pentru noi, presiunea cred că e mai mare pentru adversar, în realizarea obiectivului, având în vedere programul de jocuri pe care-l au în etapele următoare”, a declarat antrenorul orădean, Călin Cheregi.

Tehnicianul echipei FC Bihor nu se va putea baza în acest meci pe serviciile jucătorului Florin Pop, care este suspendat, după eliminarea avută în meciul din etapa precedată, cu ACS Poli Timișoara.

În jocul tur, de la Satu Mare, pe 15 octombrie, Olimpia s-a impus cu scorul de 2-1.

Prețul unui bilet de intrare la meci este de 10 lei, gratuit având doar copii sub 14 ani.

Sursa: FC Bihor

Marius ANGHEL 13 Mar. 2015, 16:37 Seria 2
Pe aceeași temă