Reprezentanți ai clubului bănățean au fost intervievați miercuri după amiază la Comisia de Disciplină a FRF în cazul presupusei mite care ar fi fost oferită „asistentului” Iulius Timar după partida cu Alba Iulia. Președintele Florențiu Staicu, directorul Petre Mușat și antrenorul principal Valentin Velcea au fost cei care au răspuns întrebărilor federalilor.
Conducătorii lui ACS Poli trebuiau să fie prezenți încă de miercurea trecută la București, dar au lipsit, motivat, aveau joc la Vâlcea. Astăzi timișorenii au fost din nou chemați și de această dată au răspuns prezent în fața comisiilor pentru cazul deja celebru de la meciul cu Alba Iulia, câștigat cu 4-1. După acel joc arbitrul asistent Iulius Timar a acuzat că persoane din anturajul gazdelor, fără a da nume, ar fi încercat să-l „premieze” cu un plic în care s-ar fi aflat suma de 200 de euro.
Dezorganizare de tip FRF
Interesant e că printre persoanele convocate de Comisia de Disciplină s-a numărat și Ioan Miculaș, în calitate de președinte (?!) al clubului. Eroarea a fost constatată de abia când acesta a sosit și le-a explicat că el e de fapt doar membru, fiind „numărul 1” în vechea organizație, de la Recaș! Astfel încât a fost chemat degeaba. Interesant e că pe lângă Petre Mușat, dat ca suspect de presa centrală în acest caz, a fost chemat și antrenorul principal Valentin Velcea, în fine și președintele de facto Florențiu Staicu a răspuns cu prezența.
„Nu știu ce să vă spun, eu nu am fost acolo. Sunt doar discuții preliminare, oricum nu se va hotărî nimic astăzi”, ne-a spus Călin Rosenblum, managerul sportiv al clubului. Acesta, alături de alte persoane din conducerea clubului s-au exprimat cu convingere că totul este doar o perdea de fum și că nimic neregulamentar nu s-a întâmplat după partida cu Alba, câștigată de altfel clar pe teren. Alte voci susțin că Iulius Timar, arbitru implicat și într-un scandal cu „folcloriste” în Liga I, ar trebui dat în judecată.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)