O bară și o ratare „unu la unu” în înfrângerea cu 0-5 în fața celor de la Lech Poznan l-au dus la exasperare pe Mircea Axente. Șirul de ghinioane din toamna lui 2011 părea că revine, însă după numai trei zile „nouarul” Politehnicii s-a revanșat în fața campionilor Georgiei. În acel 3-0 cu Zestafoni, atacantul a punctat de două ori din „assist”-urile lui Goga, demonstrând că nu și-a pierdut instinctul de înaintaș.
„Pe lângă golurile marcate, mă bucură și că echipa a câștigat într-o manieră incontestabilă. Contează și jocul bun arătat de echipă. Dar trebuie să spun că nici meciul cu Lech nu a fost așa de slab precum ar arăta rezultatul de 0-5. Am făcut o primă repriză bună, însă încasarea primului gol ne-a dereglat. Contra celor de la Zestafoni, nu s-au făcut greșeli individuale din punct de vedere defensiv, iar noi în atac am finalizat ocaziile care s-au ivit.„, a declarat Axente, în cantonamentul de la Benahavis (Spania) pentru politimisoara.com.
Pentru Axinte rezultatele din amicale sunt relevante. Acesta spune că în astfel de meciuri sunt bune atât victoriile, cât și înfrângerile. „Contează, cred eu, pentru că o victorie, de pildă, te ajută foarte mult la moral. Însă, mai în glumă, mai în serios, nu este bine nici să câștigi toate jocurile de verificare, nici să le pierzi pe toate! Dacă ai victorii pe linie nu te mai uiți la lucrurile pe care trebuie să le corijezi. Dar și dacă bifezi numai înfrângeri, înseamnă că ai o problemă mare”, a spus Axente.
Îi convine noul sistem de joc
Atacantul care va împlini 25 de ani pe 14 martie și care în turul Ligii II a punctat de patru ori și a reușit trei pase de gol s-a arătat mulțumit în ce privește noul sistem folosit de Poli. „Ca fotbalist, trebuie să lucrezi ca să te adaptezi oricărui sistem de joc! Iar în acest sistem cred că vom crea mai multe ocazii de poartă, fapt care-mi convine și mie ca atacant”.
„Tot lotul este format din jucători cu potențial”
În ciuda plecării unor jucători valoroși de la Poli, Axente are încredere în colectivul alb-violet: „Vin jucătorii tineri din urmă, este un schimb normal de generații. Am încredere în această echipă, avem tineri care sunt convocați periodic la echipele naționale. Nu ne vom pierde din forță, sunt convins de asta. Tot lotul este format din jucători cu potențial, depinde numai de noi să exploatăm calitățile pe care le avem!”.
Sursa: politimisoara.com
Foto: lechpoznan.pl