Voința Sibiu a termina sezonul trecut pe locul 4 în Seria Vest a
Ligii a II-a dar ar putea să evolueze în ediția următoare de
campionat alături de Steaua și Dinamo.
Asta deoarece Oradea, Poli și Gloria nu au licențe de Liga I, iar
salvarea lor poate veni numai de la TAS.
Sibienii se arată nemulțumiți că în acest moment nu știu sigur dacă
vor disputa sau nu meci de baraj pentru Liga I. Mai mult, oficialii
clubului Voința se arată nelămuriți de ședința de ieri a FRF.
„Sincer nu am înțeles ce s-a decis. Aștept să vedem
dacă se spune mai clar ce s-a întâmplat și ce se întâmplă. Luăm în
calcul și acel 1 la sută că s-ar putea schimba ceva. Mă așteptam să
fie o zi cu decizii mult mai serioase și mă așteptam ca cei din
Comitetul Executiv să iasă cu o hotărâre pe înțelesul tuturor.
Repet. Nu am înțeles. Așteptăm și noi de la FRF să știm ce facem în
continuare. Pe mine mă interesează doar atât. Dăm sau nu dăm baraj.
Să spună clar. Care este decizia?”, a spus Hămbășan
pentru liga2.ro.
Acesta e nemulțumit că a fost nevoit să își cheme jucătorii la
antrenamente imediat după ce s-a terminat sezonul din liga
secundă.
„Urmează probabil vreo 2-3 săptămâni de ambiguitate.
Nici nu știm pentru ce să ne pregătim. Pentru liga I? Pentru liga a
II-a? Pentru baraj? Nici nu știm ce să facem. Jucătorii au venit la
antrenamente. Acum ce să facem? Trebuia să ne reunim pe 2 iulie,
dar uite că nu știm ce să facem. Nu am nimic cu Poli, cu Gloria sau
cu Bihorul, dar trebuie să se ia o decizie corectă”,
a mai zis Hămbășan, care e aproape să aducă alți sponsori la
club.
„M-am decis și cred că rămân la echipă. Suntem în curs
de finalizare a unor discuții clare cu doi sponsori care și-au
manifestat intențiile clare de a susține echipa. Până nu știm însă
în ce divizie jucăm și ce vom face e foarte greu să stabilim clar
niște obiective”, a conchis finanțatorul clubului
sibian.
articol scris de Sebastian
MARCOVICI