FC Bihor a încheiat prima parte a sezonului din Liga 2 pe penultimul loc în Seria a II-a, cu doar 11 puncte după 14 jocuri. Situația clubului orădean este una la limită din punct de vedere financiar, președintele Viorel Nemeș fiind circumspect în privința șanselor de salvare de la faliment. Acesta a spus, într-o intervenție telefonică la Sport Total FM, că dacă ar fi știut în ce situație este clubul, nu ar fi acceptat să preia această funcție.
„Am intrat în noul an cu speranțe de mai bine. Dar nu este nimic sigur încă. S-a discutat cu anumiți oameni, dar să vedem care va fi situația. Echipa se va reuni pe 12 ianuarie. Începem pregătirile aproape, lângă noi, la Băile Felix. Cheregi va rămâne în continuare antrenor. Vrem să aducem un antrenor cu portarii. Am reziliat contractul cu golgheterul sezonului trecut, el avea cel mai mare salariu. Cu plecarea lui a renunțat la sumele restante. De asta vrem să ne despărțim de jucători, pentru a aduce jucători tineri din județul Bihor, fotbaliști ce ne-ar putea ajuta.
Nu mă gândeam că voi găsi acest dezastru când am venit la echipă. Nu aș fi preluat echipa dacă știam că stă așa. Datoriile din spate nu sunt extraordinare. Avem câteva sute de mii de euro, dar contează. Pe o scară de la 1 la 10, dau șanse să ne salvăm de 3. Suma este mare pentru că trebuie să pornim cu datoriile din acest an. Acum, în conturi, avem ceva cât să ne facem cheltuielile”, a spus Nemeș la postul de radio.