Cel mai constant fotbalist al lui FC Argeș din acest tur de
campionat este Alin Popa. Cu cele 8 goluri marcate în prima parte a
sezonului, mijlocașul alb-violet este golgheterul echipei.
Evoluțiile bune de la meciurile echipei de club l-au propulsat și
la lotul național de tineret, pregătit de Emil Săndoi. Jucătorul nu
se mulțumește să evolueze în Liga a II-a și visează să facă pasul
pe prima scenă fotbalistică a țării.
A făcut
pasul la naționala de tineret
Pentru Alin Popa, convocarea din această săptămână la lotul
național de tineret poate fi un mare pas în carieră:
„Sunt de un an și jumătate la FC Argeș, iar înainte de
a ajunge aici am mai jucat o jumătate de an la Mioveni. Am fost
promovat de Ionuț Badea. Anul trecut, am evoluat în 32 de meciuri,
pentru că în două am fost suspendat. În acest tur de campionat am
jucat în toate partidele și pot spune că este cel mai bun an al meu
de când am fost promovat la echipa mare a
lui FC Argeș. Am reușit să marchez 8 goluri în acest tur de
campionat și sper să o țin tot așa. Am fost chemat la lotul de
tineret în premieră și vreau să fiu chemat și de acum încolo. La
acest trial organizat de Emil Săndoi am marcat un gol. La finalul
acestei perioade de pregătire, selecționerul a avut o discuție cu
noi și ne-a spus să ne pregătim cât mai bine la echipele de club,
pentru a mai fi convocați și de acum încolo. Înainte de această
convocare, am mai bifat șapte meciuri la naționala Under 19
pregătită de Cristi Sava”.
„Am
comis multe greșeli la începutul sezonului”
Fotbalistul piteștean este convins că FC Argeș putea termina acest
tur de campionat mai sus de locul 9: „Am început destul
de prost turul și am pierdut unele meciuri pe
mâna noastră. În prima etapă, cu UTA, am greșit foarte
mult la finalizare și am ratat o grămadă de ocazii. La început,
adversarii ne tratau ca pe niște copii și ne luau la mișto! Unii
spuneau că mai bine nu ne mai prezentam cu această echipă de copii,
dar când intram în teren, vedeau că nu
este ușor să se impună. Cu trecerea etapelor, am început să ne mai
omogenizăm, iar relațiile de joc s-au mai închegat. Consider că se
putea mult mai bine să stăm acum în clasament. Cu Sibiul și cu CFR
Craiova puteam câștiga, dacă eram mai
atenți în fața porții. Returul nu va fi ușor și trebuie să ne
pregătim cât mai bine pentru a face față.
Nu trebuie să mai facem greșelile pe care le-am făcut în tur.
Trebuie să începem bine sezonul, pentru a aduna
cât mai multe puncte, ca să nu cădem din nou în
subsolul clasamentului. Obiectivul nostru în acest sezon este
menținerea în Liga a II-a, dar eu cred că, dacă vom juca bine,
putem termina în prima jumătate a
clasamentului”.
Vrea să
ajungă în Liga I
Fiul lui Vasile Popa se simte mai bine în teren ca atacant, decât
pe postul lui obișnuit, cel de mijlocaș: „Am dat mai
multe goluri din postura de atacant decât
din cea de mijlocaș. Antrenorul a fost nevoit să mă bage vârf,
pentru că nu avea pe cine, din cauza accidentărilor care erau în
lot. Eu voi juca pe postul pe care mă va pune antrenorul. Singurul
meu regret este că nu am apucat să debutez în Liga I. M-aș bucura
dacă acest lucru s-ar întâmpla cât mai curând cu FC Argeș. Nu știu
care sunt șansele de transfer la altă echipă, pentru că acest lucru
depinde doar de mine. Sunt convins că, dacă voi avea evoluții bune
la echipa de club și la naționala de tineret, oamenii de fotbal vor
remarca acest lucru. Sper ca prin evoluțiile mele să ajut clubul,
pentru că, implicit, mă ajut și pe mine în acest fel. Sunt sigur că
voi avea și eu șansa să evoluez pe prima scenă”.
Lipsa
de agresivitate, punctul slab
Alin Popa știe care îi sunt punctele forte, dar și cele slabe:
„Am o viteză destul de bună și lovesc destul de bine
mingea. La puncte slabe aș trece lipsa de agresivitate în unele
momente ale jocului. Trebuie să fiu mai bătăios pe toată durata
unui meci. Sper ca, odată cu trecerea timpului, să fac progrese.
M-am înțeles bine cu toți antrenorii cu care am lucrat. Cu Iordan
Eftimie am mai lucrat și în perioada petrecută la Dacia Mioveni. Cu
Ionuț Badea am lucrat mai mult timp. Am învățat de la fiecare câte
ceva. Și de la tatăl meu am avut multe lucruri de învățat. Mă
sfătuiesc cu el înainte de meciuri și îmi spune să fiu concentrat
pe toată durata partidei. Pentru mine nu este o presiune mai mare
în teren că sunt fiul lui Vasile Popa. Eu trebuie să îmi văd de
treabă și să ascult indicațiile antrenorului”.
Visează să devină
antrenor
Mijlocașul argeșean încearcă să îmbine sportul cu școala:
„Sunt student în primul an la IEFS, dar de școală nu
prea am timp. Mă gândesc mai mult la antrenamente, pentru că
sportul îmi ocupă cea mai mare parte a timpului. Vreau să termin
facultatea, iar după aceea să profesez tot în acest domeniu. Poate
voi face școala de antrenori, pentru că tot în fotbal vreau să
rămân. Îmi place ceea ce fac și nu cred că aș putea face altceva.
Timpul liber, care nu este mult, îl petrec cu prietena și cu
prietenii. Ieșim în oraș la un suc, la un film, la o plimbare la
munte”.
Sursa: Curierul Zilei