Nanu: „Plecăm cu șansa a doua, dar putem scoate un rezultat pozitiv”

Marius ANGHEL 27 Sep. 2013, 16:12 Seria 2
Nanu:**

Minerul Motru joacă sâmbătă dimineața la Reșița, echipă care marți l-a numit antrenor-principal pe Marian Pană. Alexandru Pelici demisionase la începutul săptămânii trecute, în urma unor divergențe cu patronul Cătălin Rufă, dar Metalul, pregătită de antrenorul de portari Valentin Boșca, tot a reușit să se impună cu 3-1 pe terenul nou-înființatei, direct în Liga a II-a, CSU Craiova.

Noul tehnician și-a propus să califice „rosso-nerii” în play-off. Omologul său, Ștefan Nanu, are ca obiectiv salvarea Motrului de la retrogradare. Echipa sa, nou-promovată, începuse promițător sezonul, dar după 4-0 cu CS Mioveni, au urmat două înfrângeri, la Bistrița (0-2) și cu Universitatea Craiova (0-1). „După trei etape în care am întâlnit foste prim-divizionare, acum jucăm tot cu o echipă puternică, cu un buget foarte mare, comparativ cu al nostru, care și-a propus să promoveze. Metalul e practic fosta CSM Râmnicu Vâlcea, care în vară, după mutarea la Reșița, a mai și adus câțiva jucători de valoare. Plecăm cu șansa a doua, dar asta nu înseamnă că nu ne putem întoarce cu un rezultat pozitiv din Valea Domanului. Pentru asta, băieții mei trebuie să fie mai inspirați la finalizare. În apărare stăm bine”, a declarat, pentru Ediție Specială, Ștefan Nanu.

Motru, înfrângere după doi ani acasă

Echipa sa a suferit sâmbăta trecută prima înfrângere pe teren propriu, din ultimii doi ani. „Puteam obține un punct etapa trecută, dar am fost învinși în prelungiri de Universitatea Craiova. Am văzut și reluarea la televizor. Nu are nimeni ce să-i reproșeze lui Neacșu. Băiatul a încercat să îndepărteze balonul prin alunecare, dar era greu din acea învălmășeală. A avut și ghinion. Oricum, el a jucat bine în meciul cu Craiova. Păcat că am pierdut. Nu mai pierdusem acasă din toamna lui 2011, când am fost învinși de Cisnădie, în Liga a III-a, tot pe finalul meciului”, a rememorat Nanu.

Și jucătorul regretă eșecul, dar speră să se reabiliteze sâmbătă, la Reșița. „Nici acum nu-mi vine să cred că am pierdut în minutul 95. Nu mi-a reproșat nimeni nimic, dar mă consider eu vinovat pentru înfrângere. Sârbul Milan Mitic, cu care am fost coleg la FC Drobeta și Gaz Metan Severin, a trimis un șut-centrare, eu am încercat să scot din acea zonă balonul, care oricum se ducea în poartă, sau îl introducea atacantul din spatele meu, dar mi-am dat autogol. Așa a fost să fie. Acum mergem mai departe. Ne așteaptă un nou joc dificil, la Reșița. Sper să ne întoarcem măcar cu un punct. Ar fi perfect pentru mine dacă mai și înscriu. Sper să nu primim gol în primul rând”, a spus Neacșu.

În pofida autogolului, Neacșu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului, în meciul din etapa trecută. Cu câteva minute înainte de faza din prelungiri, fundașul respinsese cu capul, de pe linia porții, balonul trimis de Ciucă, iar pe parcursul jocului stopase mai multe acțiuni ale oaspeților.
Neacșu e un fost junior al Universității Craiova. „Am făcut junioratul la Universitatea, dar la seniori am jucat doar la Primavera Craiova, echipa a doua a clubului, apoi am plecat la Caracal. Mi-aș dori ca Știința să promoveze, dar va fi greu. Universitatea e o echipă de tradiție, iar locul ei e în Liga I. Poate într-o zi voi reveni și eu la Știința. Nu se știe ce-ți rezervă viitorul. Deocamdată mă gândesc doar la Minerul. Ne așteaptă un campionat dificil, dar facem tot posibilul ca să obținem cât mai multe victorii, iar la final să fim pe un loc care să ne permită menținerea în eșalonul secund”, a spus fundașul de 25 de ani. 

Articol scris de Mircea Oglindoiu

Marius ANGHEL 27 Sep. 2013, 16:12 Seria 2
Pe aceeași temă