Ținând cont de accidentarea lui Marius Chindriș și fluctuațiile de formă ale lui Florin Purece, Jakie Nicolae și Alex Capătă, staff-ul tehnic utist are probleme în a alege cei doi jucători Under 21 care trebuie să evolueze pe toată durata partidelor din Liga a doua. De la începutul sezonului, mai mulți jucători de la UTA II au participat la antrenamentele cu prima echipă, însă aceștia au rămas – cel puțin până acum – datori.
Și la ședința de pregătire de marți după amiază, Miron (foto), Suslak sau Gligor au fost printre jucătorii cărora li s-a reproșat cel mai mult neimplicarea în antrenament. „Nu suntem neapărat supărați pe ei, așteptările noastre în ceea ce îi privește nu sunt de astăzi sau de ieri. Așteptăm mai mult din punct de vedere al dorinței de joc, pentru că unii dintre ei au calități de luat în seamă. Ne-am așteptat să reprezinte soluții în permanență, să ne putem baza pe ei. Miron a evoluat și titular în acest sezon, vrem mai mult nu doar de la el, ci de la toți. Trebuie să crească mai mult, să își dorească și mai mult să evolueze la prima echipă. Am fost sâmbătă la meciul lor de liga a patra, unde au întâlnit un adversar care nu a pus mare adversitate. Trebuie să se implice mai mult, mai ales că am făcut unele teste fizice cu ei și nu au ieșit tocmai bine, lucru ce nu este în regulă, având în vedere că sunt tineri”, a mărturisit Roli Nagy.
Sursa: Sport Arad