După ce joia trecută a aflat că a scăpat din nou de faliment, cel puțin până pe 26 mai, Universitatea Cluj va continua să ducă la final acest sezon de Liga 2 din care au mai rămas opt etape din play-out și a numit și noul staff tehnic. Cum Mihai Teja și-a anunțat demisia după 0-0 cu Tărlungeni, conducerea „șepcilor roșii” a fost nevoită să numească un nou antrenor pentru finalul sezonului.
Zsolt Lorant Szilagyi, Ovidiu Sărmășan și Mihai Nădăban au debutat cu un eșec la Satu Mare (1-2 cu Olimpia) și a intrat serios în „hora” retrogradării. Sâmbătă dimineața, clujenii au o mică finală pentru locul 9 cu Șoimii Pâncota, formație ce și-a regăsit echilibrul după succesul de la Reșița. „Punctele erau importante atât pentru clasament, dar și pentru moralul și încrederea noastră. Ele au venit la capătul unei prestații destul de bune, într-un sistem nou de joc 4-4-2 cu care ne ținem departe de poarta noastră adversarii. Mă bucur că băieții înțeleg ce-mi doresc de la ei, suntem pregătiți să facem un meci bun și la Cluj”, spune Zsolt Muzsnay.
Noul tehnician al „șoimilor” nu crede în problemele someșenilor și e sigur că: „Se vor mobiliza împotriva noastră, dar această mobilizare ar putea scădea odată cu trecerea timpului, dar pentru asta trebuie să dăm o replică bună încă din start. Prevăd un meci deschis, de care pe care, miza fiind una destul de ridicată. Am spus-o încă de la început că pentru mine și asta doresc să le transmit și băieților aceste meciuri din play-out să le tratăm ca pe cele mai importante din cariera noastră. Doar așa ne putem asigura viitorul fotbalistic și unii și alții”.
Și cadrul în care se va desfășura partida, respectiv arena de 24 de karate de la Cluj, ar putea influența evoluția combatantelor. „Chiar dacă tribunele vor fi mai degrabă goale, când evoluezi pe un astfel de stadion, pe un gazon aproape perfect, te simți cu adevărat fotbalist. Cu o victorie avem șansa să sărim peste Cluj în clasament, dar indiferent de rezultat nu se decide nimic sâmbătă”, a adăugat fostul mijlocaș al Stelei.
După despărțirea de Crișan și „dezertarea” lui Farcaș (tânărul mijlocaș nu s-a mai prezentat la antrenamente de luni), stafful tehnic al pâncotanilor ar avea nevoie de fiecare om din lot. Din păcate pentru ei, Alin Mihai va fi indisponibil și contra Universității, la fel ca și portarul Pașcalău. Reintră, în schimb, Dragoș Dragalina, care ar putea fi titular. „Deși, de obicei, echipa câștigătoare nu se schimbă, trebuie să ne urmărim cât mai bine interesul”, a ținut să precizeze Muzsnay în legătură cu decarul formației din Podgorie, eliminat în urmă cu două runde, la meciul de acasă cu Olimpia.
Sursa: Sport Arad