Meciul jucat de FC Argeș pe terenul celor de la Gloria Bistrița i-a adus debutul la echipa antrenată de Viorel Dumitrescu al lui Mirel Soare. Fundașul central al piteștenilor a primit cartea verde și a jucat primele sale minute în tricoul piteștenilor, dar a fost înlocuit la pauză de Lisandru, din cauza unei accidentări.
„Pe Mirel Soare l-am schimbat la pauză pentru că acuza că este accidentat. Acesta a spus că a suferit o accidentare încă de la debutul meciului la faza primului gol, dar dacă este așa cum a spus el mai bine ne anunța pentru că poate mai schimbam ceva în meci. A fost primul său meci pentru noi, o să vedem de acum înainte cum vor sta lucrurile”, a declarat Viorel Dumitrescu, antrenorul principal al echipei FC Argeș.
Situație incertă pentru fundașii centrali
Wallace da Silva și Octavian Ionescu sunt doi fundași care au avut evoluții foarte bune la FC Argeș în acest sezon competițional. Numai că cei doi jucători au o situație neclară cu privire la clubul de la care sunt împrumutați și anume Girom Albota, fotbaliștii urmând ca în vară să se întoarcă la echipa din Liga a III-a.
Cătălin Barbu speră ca aceste probleme să fie rezolvate în timp util, altfel, jucătorii vor urma să părăsească echipa din Trivale. „Situația celor doi jucători nu este deloc clară la momentul actual. O să vedem ce se va întâmpla pentru că dacă ei nu vor rezolva problemele cu cei de la Albota, o pot părăsi pe FC Argeș. Cred că ar trebui să fie și domnul Oprican mai înțelegător, dat fiind faptul că vorbim de FC Argeș. Sunt convins că un transfer definitiv al jucătorilor la Pitești ar fi mai bine pentru toată lumea, implicit pentru aceștia. Vorbim de un transfer în Liga a II-a, la o echipă ce oricând poate promova în Liga I. Este posibil ca în vară să ajungem în prima divizie și atunci să le pară și mai rău jucătorilor”, a declarat Cătălin Barbu.
FC Argeș a ajuns pe locul 7, la două puncte de locul 3
Meciul pierdut de FC Argeș pe terenul celor de la Gloria Bistrița cu scorul de 3 – 0 a făcut ca piteștenii să coboare până pe locul 7 al clasamentului, fiind la o distanță de numai două puncte față de ocupanta locului 3, Gaz Metan Severin.
Meciul cu Juventus va fi la TV
FC Argeș va juca acasă la finalul acestei săptămâni împotriva echipei Juventus București într-o partidă contând pentru etapa a 21-a din Liga a II-a la fotbal. Piteștenii vor avea nevoie de toate cele trei puncte în acest meci pentru a putea ține pasul în lupta pentru ocuparea locului 3 în clasament la finalul acestui sezon competițional.
Confruntarea dintre cele două formații se va disputa vineri seara cu începere de la ora 18:00, iar jocul va putea fi urmărit în transmisiune directă pe postul de televiziune Digi Sport 2. Argeșenii vor avea chiar două meciuri consecutive pe teren propriu, dat fiind faptul că după meciul cu Juventus ar fi urmat să joace la Turda cu Arieșul, dar echipa de acolo s-a retras din campionat. Următorul meci va fi împotriva formației CSM Râmnicu Vâlcea și va avea loc la Pitești.
Sursa: Ziarul Top
Foto: Timp Online