Mircea Stan, noul secund al lui FC Argeș

06 Aug. 2010, 13:15 Seria 2
Mircea Stan,** noul secund al lui FC Argeș

FC Argeș are în momentul de fațã un nou antrenor secund. Acesta
este fundașul argeșenilor, Mircea Stan. Fotbalistul a evoluat la FC
Argeș în mai multe rânduri. Astfel, acesta a îmbrãcat tricoul
alb-violet în perioada 2000 – 2002, apoi între anii 2003 și 2005,
dupã care din returul ediției de campionat 2006 – 2007, fundașul a
jucat din nou la FC Argeș. Noul secund al alb-violeților este
încrezãtor în șansele echipei în a realiza un sezon bun și sperã ca
noua ediție de campionat sã fie punctul de plecare în construirea
unei echipe care sã aducã mari succese la Pitești.

Mircea Stan a fost numit antrenor secund după ce fundașul Dan
Lãcustã a renunțat miercuri, după numai o săptămână de la numire,
la acest post. Jucãtorul alb-violet nu a vrut sã mai rãmânã în
aceastã funcție, însã i-a anunțat pe oficialii clubului cã nu își
va retrage memoriul pe care l-a depus la FRF pentru a-și primi
banii pe care șefii clubului nu i-au plãtit în sezonul
trecut.

Mircea, cum te vezi în noua posturã?

– Au fost discuții cu Cãtãlin Barbu și am acceptat postul de
antrenor secund al acestei echipe. Urmeazã sã semnez astãzi
contractul cu echipa și pot sã spun cã este o nouã provocare pentru
mine.

Ce pãrere ai despre actuala echipã?
– Este o echipã tânãrã, dar acești copii trebuie sã aibã mare
încredere în forțele lor. Pânã la urmã, cu toții am pornit de jos
și trebuie sã fie încrezãtori în șansele lor. Nu trebuie uitat cã
sunt echipe în România ce se bazeazã în exclusivitate pe jucãtori
foarte tineri și tocmai de aceea cred cã se vor realiza lucruri
frumoase la aceastã echipã.

Cum ai caracteriza evoluțiile din meciurile de
verificare?

– Sincer sã fiu nu prea am apucat sã vãd prea multe partide ale
bãieților. Am vãzut o reprizã în meciul cu Juventus București și am
vãzut o determinare în jocul lor și chiar dacã nu au câștigat s-a
vãzut cã se consumã pe teren, încearcã multe variante în joc și pot
afirma cã ei chiar se dedicã în momentul de fațã echipei. Oricum,
nu trebuie sã se lase descurajați de rezultatul unui meci amical.
Nu acesta este principalul scop al jocurilor de
verificare.

Va fi un meci greu în prima etapã cu UTA?
– Va fi un joc dificil, dar nu trebuie sã se gândeascã cã UTA
Arad este o spe-rietoare. Arãdenii au și ei o echipã bunã, dar cred
cã este foarte bine cã FC Argeș are primul meci pe teren propriu și
cã debutul poate fi încununat cu o victorie. Apoi, cu încrederea
cumulatã de la un rezultat bun cu UTA, totul poate decurge foarte
bine pentru echipã.

Te vom mai vedea și pe teren?
– Se pare cã este vorba despre un contract antrenor-jucãtor și
astfel, sunt șanse sã mai intru și pe teren. Eu mã voi antrena în
continuare și în momentul în care din cauza unor accidentãri,
suspendãri sau mai știu eu ce alte ocazii, eu voi intra pe teren
dacã va fi nevoie de mine. Nu mã voi da înapoi când va fi nevoie de
mine.

Sursa: sportarges.ro

06 Aug. 2010, 13:15 Seria 2
Pe aceeași temă