Metalul Reșița a suferit cea mai drastică înfrângere a etapei intermediare în Liga a 2-a. În Cetatea Chindiei, bănățenii au încasat 7 goluri de la noul lider al seriei, confirmând problemele de omogenitate și lipsa de experiență.
„A fost o deplasare grea, jucătorii mei nu au experiența necesară pentru jocuri sâmbătă – miercuri – sâmbătă. Practic, a fost o încercare, dar am întâlnit o echipă foarte bună care își merită locul. Sunt bine organizați, cu experiență, cu mult public ce i-au susținut, iar acest lucru a fost un handicap pentru noi. Jucătorii noștri nu s-au mai întâlnit cu un stadion atât plin și de aceea probabil au și clacat în unele momente. Au fost greșeli individuale, nu de echipă. Dacă jucam ca în primul sfert de oră, alta era situația. Dar, din păcate, la fel ca și în meciul cu Pâncota, s-au făcut greșeli individuale, care au fost neprevăzute. Sper să învățăm această lecție dură, iar meciul următor să jucăm mai bine”, a precizat Carol Gurgu.
Sâmbătă, la matineu, „roș-negrii” întâlnesc echipa fanion a Aradului. „Nu contează că UTA e una din fruntașele seriei, noi mereu întâlnim echipe mai bine clasate decât noi. Suntem laterna roșie a clasamentului și ne uităm de jos la toți adversarii. Copiii nu au experiență, în două luni de zile nu poți să omogenizezi lotul, e lipsă de încredere. Ei își doresc prea mult, se aventurează și suntem taxați promt de adversari. E clar, e vorba de lipsă de experiență. Trebuie să avem răbdare cu ei, să nu le dăm în cap acum. Unii sunt speciali, au calități, sper să facă parte din echipa Metalului și de la toamnă, indiferent unde va juca această echipă. Unii care nu fac față la nivel de Liga a 2-a e posibil să rămână la Școlar, important e să muncească și să creadă în ceea ce fac, fotbalul nu poți să îl păcălești”, a adăugat Gurgu.
Probabil și în meciul de mâine dimineață va absenta portarul Zimmerman, accidentat după meciul cu Pâncota.
Sursa: Sport Arad