Meszar: „UTA nu este în pragul desființării”

05 Mar. 2010, 08:23 Seria 2
Meszar:**

Clubul UTA a organizat, joi, o
conferință de presã, atât pentru a aduce câteva clarificãri vizavi
de situaþia grupãrii, cât și pentru a-i prezenta pe cei trei
jucãtori aduși de-a lungul pauzei de iarnã: Marius Mitu, Georgian
Tobã și Bogdan Toc.

Datoriile
clubului au scãzut cu peste un milion de euro într-un
an

Alexandru Meszar, directorul executiv al FCM UTA Arad, a ținut sã
sublinieze cã: „UTA nu este și sperãm cã nici nu va fi
în pragul desfiinþãrii. Ținem sã liniștim suporterii din acest
punct de vedere. Nu e cazul sã accentuãm aceste probleme cu care se
confruntã majoritatea cluburilor din țarã. Aș vrea sã subliniez
afirmațiile mele cu câteva date, pentru a demonstra cã suntem pe
drumul cel bun. Prin urmare, în februarie 2009, datoriile totale
ale clubului UTA erau de 2,6 milioane de euro, în timp ce acum au
ajuns la 1,5 milioane euro. Acum un an, clubul UTA lupta pentru a
evita retrogradarea, iar acum existã șanse pentru promovarea în
prima ligã. Eu cred cã aceste lucruri demonstreazã cã suntem pe un
drum bun. Datorii mai sunt, dar cu un milion de euro în minus dupã
un an. În februarie 2009, UTA datora bugetului de stat și celui
local suma de 262,000 de euro, acum aceastã datorie este de 55,000
de euro, în condițiile în care s-a plecat la drum din start cu un
plus de 48,000 de euro. Acum un an, UTA datora foștilor angajaþi un
milion de euro, iar acum datoria este de 360,000 de euro, din care
230,000 de euro doar pentru Vasiljevic, caz pe care l-am moștenit,
nu l-am provocat noi. Creditãrile sunt mai mici cu 44,000 de euro,
iar datoriile cãtre furnizori cu 114,000 euro”
, a
spus directorul executiv al Bãtrânei Doamne.

Meszar: „În mod mai
eficient de cum am fãcut-o nu puteam sã cheltuim
banii”

Pentru cã la adresa conducerii clubului UTA s-au primit critici
legate de managementul din ultimul an, critici venite în special
din partea lui Nicu Chiș, membru al Adunãrii Generale a clubului –
tenta fiind însã politicã și comandatã – utiștii au ținut sã
rãspundã, tot prin Alexandru Meszar: „În mod mai
eficient de cum am fãcut-o nu puteam sã cheltuim banii și sã
gestionãm clubul. De exemplu, am renunțat la un furnizor vechi
pentru cã oferta altuia era cu 40 de lei mai micã, asumânu-se un
conflict numai pentru a reduce cheltuielile. Ne-am uitat la sume
nesemnificative pentru a face economii”
, a adãugat
Meszar, completat de Adrian Zãhoi, membru în Comitetul Director:
„Cifrele spun totul, un milion de euro recuperat
într-un an. Personal sunt dezamãgit pentru cã existã voci care ne
acuzã, deoarece am lucrat și lucrãm transparent”
.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

05 Mar. 2010, 08:23 Seria 2
Pe aceeași temă