Comitetul de Creditori al UTA-ei SA s-a întrunit pentru prima oară în formula stabilită pe 20 noiembrie. Pe ordinea de zi a ședinței au fost două puncte mari și late, care au fost rezolvate în decurs de o oră, în defavoarea lui Adrian Marțian. Acesta a răspuns convocării administratorului și i-a mai adus cu el și pe Cătălin Barbu și Dorin Micșa, ceva mai pașnici și nesemnifocativi decât bodyguarzii cu care s-a înconjurat la precedenta vizită în Calea Aurel Vlaicu.
Cum toate cele cinci părți au fost reprezentate și s-a îndeplinit cvorumul de ședință s-a trecut efectiv la vot. În primul rând, era nevoie de un președinte al Comitetului de Creditori, iar primul propus a fost Alexandru Meszar, respectiv clubul Atletico. Acesta a refuzat funcția și a dat și o explicație pentru gestul său. „Funcția de președinte al Comitetului de Creditori este una de natură juridică, nicidecum una executivă sau managerial. De aceea, nu avea niciun sens să fiu implicat. Instituția Finanțelor mi se pare mai potrivită pentru a conduce acest Comitet și am votat pentru ea”, ne-a mărturisit Meszar. Deși Adrian Marțian s-a autopropus președinte, majoritatea voturilor (4 din 5) s-a dus la juristul Călin Mitran, reprezentantul Finanțelor Arad.
Apoi, s-a trecut la „subiectul” Dorin Micșa. Prin ultimele acțiuni, acesta a demonstrat că rămâne de parte lui Marțian, un simplu creditor minoritar fără putere de decizie la club, așa că s-a propus înlăturarea sa. Dorin Stana, Dan Proca și Călin Mitran au votat pentru, Alexandru Meszar s-a abținut, iar Adrian Marțian a votat împotrivă. Prin urmare, fostul „oficial” al lui Poli nu mai este administrator special al clubului UTA, care – însă – cu această ocazie își pierde orice prerogativă administrativă. Totul trece în mâna Administratorului Judiciar, firma de avocatură, Dinu, Urse și Asociații.
Mai trebuie spus că toate aceste decizii trebuie validate de judecătorul sindic în ședința de mâine de la Tribunalul Arad. Tot cu această ocazie se vor mai judeca contestațiile depuse de Finanțe, Dorin Stana și Adrian Marțian cu privire la cuantumul creanțelor prinse inițial în tabel, dar și cea a lui Eugen Trică la decizia de demitere.
Sursa: Sport Arad