Conform Sport Arad, creditorul minoritar al UTA Arad, Adrian Marțian, încearcă să se bage în seamă cu o nouă interferență în treburile antrenorului. Fără să mai fii dat vreun ban de luni bune de zile, dejeanul este preocupat în special de demiterea lui Eugen Trică și concedierea fotbaliștilor care i-au ținut piept prin declarații publice, iar pentru asta încă îl are la dispoziție pe Dorin Micșa. Administratorul special al UTA-ei va rămâne fără drept de semnătură la club de abia pe 16 ianuarie, doar că toate deciziile sale vor trebui confirmate și de administratorul judiciar.
Acesta, adică firma Dinu, Urse și Asociații este cumva la mijloc, căci atâta timp cât nu are o altă variantă de finanțare e – oarecum – obligat să asculte balivernele lui Marțian. „Prietenul lui Mutu” susține sus și tare că va „pompa” bani la UTA doar din momentul în care Trică pleacă, dar va avea și majoritate în Comitetul Director al creditorilor.
Până una alta, Adrian Marțian s-a gândit să încălzească deja atmosfera unei ierni lungi și chinuitoare printr-o reunire anticipată a lotului. Unii utiști au fost înștiințați deja să-și facă bagajele în weekend, căci de luni ar putea începe pregătirea sub comanda unui nou antrenor. Numele acestuia nu este încă cunoscut, dar – parcă – nici nu mai contează atâta timp cât nu este Eugen Trică. Olteanul și-a chemat elevii din vacanță de abia vineri, 10 ianuarie, așa că ar putea lua foc dacă chiar și o parte dintre fotbaliști vor respecta programul lui Marțian.
Atâta timp cât a contestat deja decizia de demitere din funcția de tehnician al „alb-roșiilor”, iar dejeanul nu i-a achitat nici clauza de reziliere de 10 mii de euro, Trică rămâne șeful staffului tehnic, din care mai face parte Nelu Ceaușu și Ivaylo Petrov.
Așadar, rămâne de văzut cine va câștiga acest „război” al nervilor irelevant pentru problemele reale ale „Bătrânei Doamne”. Realitatea este că indiferent cine va antrena echipa și ce jucători se prezintă pe 6 sau 10 ianuarie, gruparea „textilistă” se îndreaptă cu pași repezi si ireversibili spre faliment.
Sursa: Sport Arad