Marincău: „Mi-aș fi dorit să îmi închei cariera la FC Argeș”

Marius ANGHEL 18 Aug. 2013, 14:20 Seria 2
Marincău:**

CS Mioveni a trecut cu 4-0 de FC Olt. Antrenorul oaspeților a folosit în acest meci toți jucătorii care i-a avut la dispoziție, acest lucru văzându-se și pe tabelă. Raul Marincău, fundașul formației din Slatina, a declarat la finalul partidei că obiectivul echipei este clasarea în prima parte a clasamentului.

„Muncim să formăm o echipă competitivă și, în funcție și de începutul de campionat, cum vor rezulta rezultatele, vom vedea unde suntem și o să încercăm probabil să ne clasăm în prima jumătate a clasamentului. S-au anunțat multe echipe la promovare, dar vom vedea pentru că în fiecare an au fost surprize. Unele au declarat că vor să promoveze și practic au fost altele care au reușit să ajungă în liga întâi.”, a declarat Raul Marincău

Marincău a îmbrăcat tricoul formației FC Argeș timp de cinci sezoane, reușind să înscrie trei goluri. Raul nu a uitat de această perioadă și a declarat că și-ar fi dorit să se retragă la Pitești însă acest lucru nu mai este posibil, FC Argeș desființându-se. „Îmi este foarte drag să joc la Pitești. Mi-aș fi dorit să mă întorc la FC Argeș, dar, din păcate, pentru mine și pentru toți suporterii argeșeni, FC Argeș nu mai există și, cu părere de rău, spun că mi-aș fi dorit să imi închei aici cariera, pe acest teren unde Nicolae Dobrin a făcut istorie„, a mai spus Marincău.

Articol scris de Andrei Zevedei (Sport Argeș)

Marius ANGHEL 18 Aug. 2013, 14:20 Seria 2
Pe aceeași temă