După Bălgrădean, Pascariu, Țucudean sau Chindriș, Bătrâna Doamnă
propune un alt tânăr cu potențial, fundașul Manea – realizări
excelente în condițiile în care UTA se menține în fruntea
clasamentului.
UTA ar trebui să rămână cu regretul că a pierdut două puncte în
confruntarea de sâmbătă cu FCM Târgu Mureș. Meciul se anunța greu,
adversarul tare, exista și o oarecare presiune, dar ingredientele
care-i erau atribuite jocului înainte de start nu s-au regăsit în
teren, iar UTA și-a complicat un meci care s-a dovedit mai simplu
decât se anticipa. FCM Târgu Mureș a venit, sâmbătă, la Arad, să
joace urât, pentru un punct, să încurce, să distrugă, să
aglomereze, și a reușit, Bătrâna Doamnă neavând idei, suferind din
cauza lipsei de creativitate și a incapacității de a imprima viteză
jocului. Cu un strop de fantezie și într-un ritm ceva mai rapid,
adversarul s-ar fi desfăcut și până la urmă ar fi cedat, în
condițiile în care n-a contat cu adevărat, nefăcând altceva decât
să se apere cât mai departe de propria poartă.
Surpriza plăcută Manea, dezamăgirea Eze
În condițiile unui sistem de joc nou, 4-4-2, impus de
accidentarea lui Mihuț și de suspendarea lui Buican, defensiva
Bătrânei Doamne a evoluat în componența Manea, Pascariu, Pocuca,
Eze. N-a fost solicitată cu adevărat, oaspeții având o singură fază
care a produs destabilizare, în minutul 2, făcându-și în rest
treaba. De subliniat însă jocul prost al lui Dino Eze, nigerianul
fiind o adevărată mână moartă de-a lungul meciului. A greșit la
ocazia oaspeților din debutul meciului, a avut în general un
plasament prost, nesincronizându-se deloc cu coechipierii, iar pe
faza ofensivă a încurcat, nefiind deloc util. Pentru că la Buzău a
demonstrat că poate să joace și altfel, probabil că problema lui
Eze este, în principal, de natură fizică, nigerianul având nevoie
și de adaptare.
În schimb, meciul l-a ajutat pe Alexandru Manea, tânărul fundaș
reușind un meci bun ca fundaș dreapta, pe un post care nu-i este
străin, dar pe care nu se simte atât de bine ca și pe cel de
stoper. După Bălgrădean, Pascariu, Chindriș sau Țucudean, Manea
este un alt foarte tânăr fotbalist arădean care demonstrează că are
resurse și că poate să facă saltul spre prima echipă a Bătrânei
Doamne. Nu-i va fi ușor, concurența fiind destul de serioasă, în
condițiile în care, încet, revine și Andrei Mutulescu, dar are
toate șansele să reușească.
Mijloc fără nerv și idei
„Mijlocul” Bătrânei Doamne a prins două reprize diferite sâmbătă
seara. În prima repriză a fost destul de activ – cu Drida în
prim-plan, și cu Nădăban pe post de locotenent – însă nu suficient
de arțăgos și percutant, lipsind clarviziunea pe ultimii 20-30 de
metri, acolo unde este, de altfel, mai mare nevoie de mijlocași
inspirați. UTA a dominat prima parte, a reușit să țină mingea și să
o aducă în preajma careului advers, de unde Țucudean, Batin, de
două ori, și Nădăban n-au nimerit ținta, șuturile lor trecând
alături, cu excepția celui din lovitură liberă, a lui Nădăban. În
partea a doua, mijlocul a fost complet ieșit din joc, extrem de
sărac în idei, static, abuzând de mingi laterale sau în spate.
Având în față o echipă dispusă pe două rânduri, foarte disciplinată
și pricepută la anti-joc, linia mediană a UTA-ei a fost înghițită,
nici măcar tehnicul Digbeu nereușind să spargă monotonia. Chindriș
a fost din nou pozitiv, juniorul, pe un fond fizic bun, fiind util
în recupări și pressing. Nefiind experimentat, Chindriș preferă să
joace simplu, pentru a evita complicațiile, iar cu timpul, probabil
că va îndrăzni mai mult și pe faza de construcție, lipsindu-i încă
pasele spre atacanți. Roman n-a fost în apele lui sâmbătă.
Supra-determinat, a greșit destul de multe mingi, însă jocul lui de
ansamblu a fost incomodat și de prestația slabă a lui Eze,
colaborarea lor, care ar fi trebuit să producă superioritate în
atac și să-l aducă pe Roman în poziții din care să ofere mingi în
careu, prin centrări, n-a existat.
Atacul, în scădere de turație
Atacul Bătrânei Doamne n-a reușit nici sâmbătă să-și crească
turația. Evoluează de două-trei etape sub așteptări, pierzându-și
din luciditate, prospețime și clarviziune. Dincolo de problema
medicală de care Batin se străduiește să facă abstracție și de
lipsa de formă a lui Țucudean, atacanții Bătrânei Doamne au parte
de-o vreme de mult mai multă atenție din partea adversarilor. Un
cuplu de atac care a înscris 16 goluri până în această fază a
sezonului nu mai are șansa de-a fi tratat superficial. Meci de
meci, de-o vreme, antrenorii adversarelor țin să-și ia măsuri
suplimentare în ceea ce-i privește pe Batin și Țucudean, puși în
gardă de eficacitatea lor. Au parte de marcaje mai strânse,
dublajele funcționează mai bine în cazul lor, li se reduc spațiile,
fiind clar mai incomodați.
Acum, antrenorii au rolul principal în a revitaliza atacul, ori
printr-o schimbare – posibilă, dar mai greu de crezut, având în
vedere că UTA funcționează cu un atac ideal ca structură, având în
față un jucător rapid, cu execuții, și unul masiv, bătăios – ori
printr-o reorganizare a jocului, care să spargă zidurile ce cresc
în jurul celor doi. Sigur, este posibil ca Ionuț Popa să încerce
ambele variante, în sensul de-a renunța la Țucudean, pentru un
cuplu Batin – Pecarov, situație în care este nevoie și de-o
reorganizare a jocului, deoarece acum se mizează destul de mult pe
forța și fizicul lui Țucudean, jocul fiind croit pe angajări către
el, cu scopul de-a devia, de-a produce spații, și de-a oferi mingi
ori lui Batin, ori jucătorilor veniți din linia a doua.
Dincolo de toate minusurile, nici UTA, care începe să fie
inexplicabil timorată în condițiile în care nu este presată de
obiectiv, nici suporterii ei n-ar trebui să ignore că Bătrâna
Doamnă are destule plusuri – depășind clar așteptările – toate
obținute și produse de un lot a cărui medie de vârstă este de 21 de
ani și 4 luni.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan