Poli joacă duminică, în deplasare, la Râmnicu Vâlcea, ultimul meci din turul ligii secunde. Unul dintre indisponibilii pentru acest joc este Andrei Zăgrean. Acesta și-a revenit în urma accidentării la nas, suferită în meciul cu Baia Mare, însă nu a primit încă masca de protective cu care va trebui să joace.
„Starea de sănătate a jucătorilor nu s-a schimbat. Așteptam să vină și Belu la prima echipă, dar încă nu poate, iar lui Zăgrean îi întârzie masca. Dăruială încă nu e în ritmul de joc. Ținând cont de vara agitată, de moralul jucătorilor, important e că încet încet am reușit să ne redresăm. Nu este de ajuns, atunci când se trage linie e important. Deocamdată suntem în fruntea clasamentului și cel mai greu e să ne menținem”, a declarat antrenorul echipei, Valentin Velcea.
În altă ordine de idei, doi jucători de la Poli, Fuchs și Dăruială, vor pleca săptămâna viitoare la o selecție a lotului național Under 20.
Articol scris de Radu FAUR