Unul dintre cei mai constanți
jucători ai Petrolului din primele etape ale acestui sezon,
mijlocașul Dănuț Enescu, a fost lovit de un ghinion teribil.
Tânărul fotbalist s-a accidentat în meciul cu Mureșul Deva, iar
rezultatul primit după efectuarea RMN-ului a fost extrem de dur:
ruptură a ligamentelor încrucișate, ceea ce înseamnă că Enescu va
trebui să ia o pauză de 6-8 luni, fiind greu de crezut că va mai
putea reveni pe teren în acest campionat.
„Este o pierdere
importantă pentru noi. Sperăm să promovăm și îl așteptăm pe Enescu
să se întoarcă în plenitudinea forțelor cu ocazia debutului în Liga
I”, a spus managerul „galben-albaștrilor”, Valeriu
Răchită pentru site-ul oficial al
ploieștenilor
De altfel, la primul antrenament al
săptămânii trei dintre jucătorii lupilor s-au antrenat separate,
acuzând, de asemenea, accidentări: Florentin Dumitru, Adrian
Neagoie și Daniel Stan.