Jerry Gane: „Un egal corect după aspectul jocului”

22 Nov. 2009, 11:01 Seria 2
Jerry Gane:** „Un egal corect după aspectul jocului

Jerry Gane, antrenorul noii-promovate Gaz Metan CFR Craiova este
mulțumit de punctul obținut în Zăvoi, mai ales că echipa sa rămâne
neînvinsă în ultimele șase etape.

„Am venit la Vâlcea să câștigăm, am obținut o remiză și
sunt mulțumit, suntem neînvinși de șase etape. Am început perfect,
cu două goluri rapide, dar apoi ne-am relaxat, CSM a pus stăpânire
pe joc și ne-a egalat. Repriza secundă a fost una echilibrată,
astfel că egalul de la final este unul echitabil după aspectul
jocului. Cred că arbitrul a lăsat jocul dur, chiar dacă spre final
a dictat și două eliminări de la gazde. Chiar dacă obiectivul
nostru este evitarea retrogradării, avem stabilitate la club și eu
sper să terminăm între primele opt echipe. Este un campionat
echilibrat, cred însă că FC Argeș este cea mai puternică echipă din
serie”
a spus Ionel Gane.

Articol scris de Adi
Georgescu

22 Nov. 2009, 11:01 Seria 2
Pe aceeași temă