Primele și, totodată, cele mai grave incidente între timișoreni și arădeni au avut loc în urmă cu aproape 50 de ani.
În 1964, fosta Știința, actuala Poli, și UTA au remizat, scor 3-3, la Timișoara, pe stadionul 1 Mai (actualul „Dan Păltinișanu”). La finele acelui sezon, bănățenii au retrogradat. Pe stadion nu prea existau forțe de ordine, iar utiștii au avut mulți susținători în tribune, astfel că spiritele s-au încins la final, când fanii s-au bătut între ei. Mulți au fost răniți, dar și mai mulți dintre studenții prezenți la meci au fost exmatriculați.
Mileniul III – parbrize sparte și bătăi cu pietre
Violențele s-au apropiat de intensitatea din ’64 în ultimul deceniu. După victoria arădenilor cu 4-3 la Timișoara, au fost bătăi pe străzi și multe mașini de Arad cu parbrizele sparte. Apoi, în cele două sezoane în care Poli și UTA s-au reîntâlnit în prima ligă, între 2006 și 2008, jandarmii au scăpat de sub control situația și la Arad, și la Timișoara. În afara încercărilor de a rupe cordonul de jandarmi pentru a ajunge la „inamic”, aruncatul cu pietre a fost, în acei ani, o activitate des întâlnită înainte de meciuri.
Articol scris de Radu FAUR