Ironie, ACS Poli – FC Argeș, amânat de Festivalul Vinului! „Nu ne afectează”

Marius ANGHEL 26 Oct. 2012, 15:19 Seria 2
Ironie, ACS Poli - FC Argeș,** amânat de Festivalul Vinului!

Partida ACS Poli – FC Argeș din etapa a X-a a B2 nu se va juca în weekend ci luni. Cauza, festivalul organizat de autorități în fața stadionului, unul dedicat licorii care provine din Recaș, culmea, orășelul care a făcut posibile speranțele Timișoarei la a avea din nou fotbal de mare performanță.

După ce o manifestare dedicată berii a făcut ca noua echipă a Timișoarei să debuteze acasă în derby-ul cu UTA, în prima zi de luni a lui septembrie, bănățenii au fost amânați acum de un nou festival, cel al vinului. Conducătorii echipei nu se arată însă deranjați de sărbătoarea organizată de autorități. Antrenorul Valentin Velcea se gândește la prelungirea recordului de victorii consecutive, în timp ce managerul Călin Rosenblum crede că jucătorii își vor menține concentrarea. „Nu putem juca pentru că e Festivalul Vinului în jurul stadionului, nu ne afectează, am mai jucat lunea. Nu e o problemă pentru jucători”, a spus Rosenblum.

„FC Argeș va fi dornică să recupereze punctele pierdute”

Tehnicianul alb-negrilor speră la o nouă victorie și poate fi ușor invidios pe culorile adversarului. „Echipa afișează o atitudine corespunzătoare. Greul de abia acum începe, adversarii își vor lua măsuri, vom avea partide mai grele. FC Argeș e în partea a doua a clasamentului, va fi dornică să recupereze punctele pierdute cu UTA și Bihor. Vor afișa un unsprezece combativ, numai așa poți spera ceva la Timișoara. Noi avem moral ridicat, vrem să îndeplinim obiectivul pe care l-am prelungit la 12 puncte din patru meciuri”, a declarat Velcea.

„Am mai întâlnit echipe cu probleme, fotbalul se joacă pe teren, poate există o tresărire de orgoliu, să joace cât mai bine. Argeșul e o echipă tânără și în formare. Eu cred că tot timpul Piteștiul a avut individualități dar acum sunt mai reținut, pun accent pe valoarea de grup, va veni FC Argeș. Chiar dacă acolo e un fost coleg de-al meu, Dulcea… FC Argeș nu e mai slabă ca Vâlcea”, a mai spus antrenorul timișorean cu referire la problemele oaspeților de luni. Velcea speră de asemenea ca echipele contracandidate să se încurce în această etapă: „Lucrurile s-ar putea schimba după etapa aceasta, Tg. Mureș joacă la UTA, Damila la Corona”.

Partida ACS Poli – FC Argeș va avea loc luni, de la ora 15, și nu e televizată.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)

Marius ANGHEL 26 Oct. 2012, 15:19 Seria 2
Pe aceeași temă