Tehnicianul spune că va refuza eventualele oferte din Liga I, dacă reușește să ajungă la un numitor comun cu omul de afaceri Sandu Ion în privința unui proiect care vizează readucerea Bătrânei Doamne în Liga I
Omul de afaceri Sandu Ion i-a propus antrenorului Ionuț Popa să devină managerul general al clubului UTA începând cu sezonul viitor, când proprietarul SC PAB România ar urma să redevină finanțatorul grupării arădene. În prezent, Sandu Ion s-a mulțumit doar cu o contribuție decisivă în deblocarea clubului, fără să finanțeze în prezent activitatea UTA-ei, în timp ce Ionuț Popa sprijină voluntar, din punct de vedere tehnic, echipa arădeană.
Â
Â
Domnule Ionuț Popa, se poate spune ceva, în acest moment, despre viitorul pe termen mediu al clubului UTA?
Deocamdată, la modul concret, nu se poate spune nimic. Dar, am discutat cu Sandu Ion în urmă cu o săptămână. Mi-a propus să lucrăm împreună și să devin managerul general al clubului începând din vară, în anumite condiții.
Â
Ce fel de condiții?
În primul rând, să accept ca obiectivul clubului să fie promovarea în Liga I, ceea ce mi se pare firesc. În al doilea rând, Sandu Ion este dispus să investească în UTA, numai dacă eu accept să devin manager general, să am controlul asupra întregului club.
Â
Și?
Deocamdată este foarte important ca UTA să se salveze de la retrogradare. E cel mai important lucru, pentru că am discuta degeaba dacă nu s-ar întâmpla acest lucru.
Â
Ocoliți un răspuns clar…
Nu, dar nu este normal ca UTA să fie menținută în Liga a II-a înainte de orice discuție despre viitorul sezon?
Â
Ba da, însă șanse există și sunt destul de mari, în ciuda carențelor echipei…
Da, este adevărat. Din punctul meu de vedere, cu încă zece puncte câștigate, UTA nu va mai avea nici un fel de emoții. Sunt probleme, e adevărat, și eu sunt primul care le recunoaște, dar cu atenție, muncă și concentrare, obiectivul de menținere în Liga a II-a poate fi atins.
Â
Bun, dar o siguranță în privința îndeplinirii obiectivului va exista peste aproximativ o lună. Să presupunem că UTA se salvează. Ce se întâmplă cu propunerea lui Sandu Ion dacă până peste o lună, o să primiți o ofertă tentantă din Liga I?
Păi nu lăsăm lăsăm lucrurile așa. Lucrăm în paralel.
Â
Adică?
Adică, în cel mai scurt timp îi voi prezenta lui Sandu Ion un proiect clar, în scris. De altfel, mi-a și cerut un proiect, cu tot ce înseamnă el. În maxim o săptămână, va avea proiectul. Cu un buget clar, cu propuneri de transferuri, cu propuneri de salarizare, cu primele de joc, cu costurile deplasărilor, cantonamentelor, alimentației, vitaminizării, cu cheltuielile pe care le implică Centrul de Copii și Juniori, cu salariile personalului, cu absolut tot ce înseamnă un proiect de buget pentru un club de fotbal cu pretenții.
Â
Înțeleg, dar am o rezervă vizavi de reacția dumneavostră în momentul în care vor sosi oferte din Liga I. Aproape sigur nu o să fiți ocolit de oferte. Pe de altă parte, dumneavoastră l-ați readus pe Sandu Ion aproape de fotbal, mai întâi la Gloria, apoi la UTA…
Păi dacă Sandu Ion acceptă proiectul meu și se angajează ferm și foarte clar că îl susține, pe o perioadă de doi-trei ani, nu vor mai conta ofertele pe care le voi primi. De altfel, în ultima lună am avut discuții cu cei de la Farul Constanța și Pandurii Târgu Jiu și… le-am mulțumit frumos pentru interesul maifestat. Cei de la Farul m-au chemat direct, să pregătesc echipa după ce Ion Marin a demisionat, în timp ce Condescu de la Pandurii m-a căutat într-un moment în care Sorin Cârțu dorea să plece. Nu m-am gândit serios la acele propuneri și nu mă voi gândi nici la altele, dacă reușesc să ajung la un numitor comun cu Sandu Ion. Nu mi-e rușine să antrenez în Liga a II-a, dar să fie treaba serioasă și să existe constanță în respectarea proiectului.
Â
Sandu Ion este singurul om de afaceri din Arad dispus să investească serios în fotbal acum, dar în același timp este și extrem de dificil. Ce vă face să credeți să o să reușiți să faceți echipă?
Faptul că ne cunoaștem foarte bine și dacă reușim să ajungem la un numitor comun – nu mă refer la bani, ci la idei – nu văd de ce ar fi probleme. Am mai spus, acum important este să salvăm UTA. Apoi, Sandu Ion va avea proiectul meu pe masă. Dacă proiectul trece, semnăm amândoi angajamente și începem treaba. Dacă nu ajungem la un numitor comun, asta e, atunci voi lua în calcul eventualele oferte. Din punctul meu de vedere este nevoie de un milion de euro pentru ca UTA să revină în Liga I pe o construcție sănătoasă. Am făcut un prim calcul împreună cu Giovanni (n.r. președintele Comitetului director al FCM UTA Arad) și a rezultat un necesar de aproximativ 800.000 de euro, dar mereu apar cheltuieli neprevăzute și am zis un milion de euro. Ca să devină competitivă, echipa de acum mai are nevoie de patru-cinci transferuri și n-ar fi o problemă să găsim jucători. Tinerețe avem, elan avem, mai trebuie să găsim puțină experiență și se poate face treabă. M-am gândit, în linii mari, și la salarii, să fie undeva pe la 1000-1500 de euro pe lună. Nu e cazul să aruncăm cu banii, dacă e să luăm taurul de coarne. Dacă vor fi doi-trei jucători care să ajute UTA cu pretenții mai mari, se pot face excepții, dar mă gândesc la maxim 2500-3000 de euro pe lună, nu la mai mult. Dar vom vedea ce va urma, deja discutăm amănunte. Deocamdată e important ca UTA să acumuleze, să crească de la meci la meci, ceea ce se întâmplă și peste o lună, o lună și jumătate, discutăm altfel.
Â
Să trecem la meciul cu CS Universitatea…
Ar fi bine să nu discutăm despre acest meci, pentru că mi-a lăsat un gust amar. Au fost anumite declarații după meci, pe care le ignor, deoarece personal mi-e rușine de ele și nu pot să cobor atât de mult. Pentru că pe Țamboi îi cunosc bine, vreau să spun că el pare uitat de frații Crețu de la circ, prin Arad, dar în rest, nu am comentarii.
Â
Totuși, se poate discuta despre meci…
A, în regulă. UTA a jucat mulțumitor, a făcut o primă repriză bună, în care a fost superioară colectiv și individual și în care nu s-a lăsat surprinsă de adversar. În repriza a doua au venit adversarii peste noi, am rezistat în apărare, grație unui efort remarcabil al întregii echipei, iar pe contre am ratat mult, practic ne-am jucat cu ocaziile. Mă bucur că n-am primit gol, mă bucur că o serie de jucători în care nu mai credea nimeni încep să-și revină, mă bucur pentru copiii UTA-ei, mă bucur că am câștigat, cu o echipă culeasă de pe drumuri, în fața unei formații care a făcut cantonamente, meciuri amicale și care a avut o serie de cinci victorii.
Â
A fost acea problemă cu asistența medicală înainte de meci. E adevărat că UTA a dorit să depună contestație?
Da, și nu a fost lăsată de arbitrul de centru. Era dreptul UTA-ei să conteste, pentru că au trecut 17 minute până s-a rezolvat problema. Supărarea mea nu provine din tărăboiul conducerii de la ACU, ci din faptul că arbitrul nu i-a lăsat pe conducătorii de la UTA să depună contestație. Cum e posibil așa ceva? Asta i-am reclamat lui Grigorescu, că mai există asemenea arbitri, de care arbitrajul românesc trebuie să scape urgent.
Â
Â
articol scris de Sebastian Șiclovan