Ionuț Popa, pregătit de meciul de pe terenul liderului: „Mi-am făcut planul tactic. Aștept dovada creșterii și însușirii unei alte idei de joc”

Marius ANGHEL 20 Mar. 2015, 14:50 Seria 2
Ionuț Popa, pregătit de meciul de pe terenul liderului:**

Deși e lider în Seria a II-a și principala favorită la promovare, ACS Poli Timișoara nu a cunoscut încă gustul succesului în campania de primăvară. E drept, formația de pe Bega a evoluat în doar două etape din cele patru consumate până acum, ambele pe terenuri străine, la Oradea și Satu Mare.

Deznodământul a fost același, remiza, un rezultat nesatisfăcător pentru pretențiile timișorenilor. „Suferim când suprafața nu e acceptabilă. Mă bucură repriza a doua cu Satu Mare, când am câștigat dueluri și i-am depășit ca agresivitate”, a spus Dan Alexa despre meciul de miercuri, cu Olimpia. Evoluând în sfârșit și pe arena „Dan Păltinișanu” și la lumina reflectoarelor, cei de la ACS Poli vor avea în sfârșit condiții mai aproape de preferințele lor. „Motivație mai mare decât să câștigi primul meci din partea a doua nu cred că există. Avem nevoie de descătușare. Urmează o perioadă grea, vrem să ne desprindem de Reșița. Are meci foarte greu cu Caransebeșul. Și Pâncota are jucători care au jucat în Liga I, nu cred că vor avea probleme cu nocturna. Ora 18 e accesibilă, e bună pentru spectacol. Aș vrea să vină mai multă lume”, a adăugat „principalul” lui ACS.

Vorbind efectiv despre datele confruntării de sâmbătă seara, fostul mijlocaș al celor de la Dinamo a adăugat: „Pâncota e o echipă care s-a întărit în iarnă. O echipă care și-a schimbat antrenorul. Ionuț Popa are mare experiență, e un antrenor cu rezultate în fotbalul românesc. Am jucat și acel amical. Prin aducerea lui Vladu, Voinea, Gavrilescu și Dragalina, a crescut valoarea echipei. Au și calitate, dar lucrurile sunt clare, trebuie să câștigăm, să intrăm repede în ritm. Începe play-off-ul. Cu siguranță o înfrângere ar conta foarte mult psihologic, dar avem posibilitatea să câștigăm sâmbătă, avem forță acasă. Sper să dovedim. Nu suntem în cea mai bună formă din cauza lipsei meciurilor”.

Popa prefațează meciul de la Timișoara: „Aștept dovada însușirii unei alte idei de joc”

Pâncotanii încearcă marea cu degetul sâmbătă seara, la Timișoara. Practic, se întâlnesc polii clasamentului seriei de Vest al Ligii a 2-a, însă experiența antrenorului Ionuț Popa ar putea nivela valorile.

„Mister” are două săptămâni pline pe banca „alb-negrilor”, ajungând să-și facă o părere despre pențialul fiecăruia. „Îi am deja în cap pe cei 13-14 jucători în jurul cărora mi-am făcut planul tactic și la care știu că pot apela oricând, în funcție de ce îmi cere jocul. O mică problemă am la atacanți, căci niciunul dintre Sălăjan, Voinea și Cioablă nu duc la bun sfârșit un meci, așa cum mi-aș fi dorit eu. E puțin mai dificil pentru ei în sistemul nou pe care-l jucăm”, spune cel mai bine cotat antrenor arădean al momentului.

La meciul de pe „Dan Păltinișanu”, Ionuț Popa are următoarele așteptări de la elevii săi. „Aștept dovada creșterii și însușirii unei alte idei de joc. În mod normal, ar trebui să se vadă un progres, să jucăm altceva și aici apelez la capacitatea lor de înțelegere a filozofiei mele despre fotbal, dar și la valoarea ca fotbaliști. În caz contrar, s-ar putea ca nu soluția schimbării antrenorului să fie cea corectă la Pâncota”, a adăugat tehnicianul.

Cel mai probabil, Popa va conduce ultimul antrenament înainte de meciul de sâmbătă seara la baza sa sportivă din Subcetate, la lumina reflectoarelor, cu care ar trebui să se obișnuiască puțin și jucătorii săi înainte de vizita la Timișoara.

„Alexa e mai bine pus la punct cu ceea ce înseamnă seria noastră”

Ionuț Popa s-a văzut și a discutat câteva minute cu Dan Alexa chiar săptămâna trecută, în pauza partidei dintre Giarmata și Sebiș. „A fost un dialog amical despre fotbalul din campionatul nostru, condițiile de joc și alte chestii generaliste. Trebuie să recunosc că Alexa e mai bine pus la punct cu ceea ce înseamnă seria noastră, eu am lipsit ani buni din acest circuit și îmi trebuie puțin timp să mă pun la punct cu nivelul fotbalului și adverarii de aici”, a mărturisit antrenorul grupării din Podgorie.

Despre coordonatele partidei de sâmbătă seara, „Mister” a punctat: „Întâlnindu-se echipele de pe primul și ultimul loc ai spune că partida va fi una dezechilibrată. Însă, dacă jucătorii Pâncotei vor respecta măcar 60-70% din cerințele mele tactice și vor evolua cu ambiția de a demonstra că se ridică la înălțimea adversarului, avem șansele noastre la un rezultat bun”.

Dacă poliștii au pierdut un jucător important în angrenajul echipei, pâncotanii au câștigat unul față de precedenta dispută de campionat. Din primul „11″ al ACS-ului dispare fostul utist, Ovidiu Popescu, care și-a dislocat umărul la Satu Mare, în timp ce pe postul de mijlocaș stânga ofensiv Popa poate conta de acum înainte și pe experimentatul Iulian Vladu.

Formații probabile:

ACS Poli: Pap – Melinte, Cânu, Scutaru, G. Neagu – Bărbuț, Poparadu, Trandu, Boldea – Elek, Henrique.
Pâncota: Pașcalău – Maghici, Lung, Traore, Siminic – Suciu, Issa – Gavrilescu, Dragalina, Vladu – Voinea.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 20 Mar. 2015, 14:50 Seria 2
Pe aceeași temă