Insucces la Pitești = -25% din contract

22 Nov. 2011, 13:18 Seria 2
Insucces la Pitești =** -25% din contract

Conducerea clubului le-a promis jucătorilor înaintea partidei cu Mureșul Deva că în cazul unui succes, vor primi salariile aferente pe luna trecută. Însă, utiștii nu au scăpat de sancțiuni, după rezultatele negative obținute cu Alba Iulia și Luceafărul Oradea. În cazul în care nu vor obține cele trei puncte la Pitești, toți componenții lotului alb-roșu vor fi sancționați cu 25% din valoarea contractului pe întregul an!

„Sunt mulțumit de victoria cu Deva, dar nu și-au spălat încă din păcate. Le-am dat salariile imediat după meci, așa cum le-am promis înainte. Însă rămâne în vigoare sancțiunea cu 25% în cazul unui insucces la Pitești. Le-am spus că trebuie să obținem șapte puncte din ultimele trei etape, așa că așteptăm victoria acolo. Nu pot să le dau bani mereu și să nu mi se ofere performanță în schimb”, a declarat Giovanni Catanzariti.

Totuși, președintele grupării arădene a tras un semnal de alarmă privind repriza a doua a disputei de sâmbătă, cu Deva. „Totuși, să recunoaștem că am întâlnit și un adversar modest. Au abordat și altă dată meciul cu ușurință și s-a văzut acest lucru în rezultatul final, cum au fost meciurile cu Juventus sau Vâlcea. De fapt, repriza a doua s-a jucat exact cu atitudinea din partidele acelea în care am pierdut puncte. S-a văzut și ieșirea lui Purece de pe teren, care a evoluat foarte bine în prima repriză. Totuși, aceasta a fost o mișcare foarte bună, pentru că el risca să primească un galben și să absenteze la Pitești, unde ar fi fost greu fără el, având în vedere forma bună în care se află. Dar, puteam să câștigăm la o diferență și mai mare pentru public”, a mai punctat Gio.

Sursa: Sport Arad

Foto: Viorel Muscă

22 Nov. 2011, 13:18 Seria 2
Pe aceeași temă