ACS Poli își va continua în weekend seria de amicale cu echipe bănățene. Deși inițial era stabilit un joc sâmbătă cu divizionara a patra Unirea Sânnicolau Mare, această partidă a căzut. Antrenorul Valentin Velcea a vorbit despre scopul testelor din zonă, adăugând că ele pot fi o oportunitate de a găsi în județ vedetele de mâine ale formației sale.
„Îmi doresc uniformizarea sportivă și relaționarea sportivă cu echipele care sunt în eșaloanele inferioare ale județului. Vom juca și returul cu Ripensia, acum cu Sânnicolau, în orice moment vom avea oportunitatea vom juca și cu celelalte echipe, fie că e ASU, CFR, Flacăra, indiferent care, e bine să relaționăm sportiv, în orice moment poate răsări un tânăr talent și mai mult decât atât oamenii vor fi apropiați de acest proiect și de această echipă. E o relaționare și la nivel administrativ, politic de ce nu, poate fi și o căutare de sponsori”, a declarat Velcea.
Amicalul cu Sânnicolau Mare a căzut, uniriștii au meci cu Auto în Liga a IV-a, dar ACS Poli va disputa un meci cu un alt adversar, care va fi anunța curând. Un posibil nume ar putea fi FC Caransebeș, deja tradiționalul partener de amicale, club care la rândul său are etapă liberă în campionat (Liga a III-a).
O nouă victorie pentru echipa a II-a
ACS Poli II a repurtat miercuri o nouă victorie în „Municipiu”, de această dată elevii lui Tavi Benga au învins Electrometalul, scor 5-2. Deși partida s-a pus în deplasare, ea s-a jucat pe „sinteticul” de la „Dan Păltinișanu”, terenul adversarilor fiind vechiul stadion de rugby al cărui gazon e moale în această perioadă. Golurile trupei a doua au fost marcate de juniori de perspectivă: Bărbuț (2), Todorov și Ciobanu, un alt gol fiind marcat de Electrometal în propria poartă. Echipa are maximum de puncte din șase jocuri, fiind pe 2 după Flacăra II, un meci și o victorie în plus.
ACS Poli II s-a prezentat cu doar un jucător din lotul „mare” în teren, portarul Amarinei. Jucătorii de câmp a fost: Rus, Miheț, Știrbu, Todorov, Duțu, Scheau, Lihoni, Ciobanu, Moja, Bărbuț. Dupa pauză au mai intrat Gârlea – Radosav, Lazăr, Pârvulescu și Stolojescu.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)