Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat că și-a propus o colaborare cu Steaua București pe linia aducerii unor jucători și că va discuta acest aspect cu finanțatorul Gigi Becali cât de curând. Vezi ce a spus Pădureanu despre fostul său antrenor, Laurențiu Reghecampf – noul tehnician al Stelei, dar și despre Adunarea Generală în care a fost reconfirmat în funcție.
„Mi-am propus o colaborare cu Steaua, la primul drum pe care îl fac la București mă întâlnesc cu Gigi Becali, că el decide. Să vedem ce jucători au pus pe liber și în ce condiții ni i-ar da. Ce părere am de Laurențiu Reghecampf antrenor la Steaua? Este un antrenor bun, dar mediul înconjurător îl influențează în rău”, a spus Pădureanu.
„Avem hârtie că s-a acordat licență”
Jean Pădureanu a precizat că FRF a trimis o adresă în care conducerea clubului este anunțată că Gloria a primit licență pentru primul eșalon. „Avem hârtie că s-a acordat licență, semnată de toată lumea din comisie, acum este perioada în care se poate face apel la această decizie. N-au niciun motiv s-o facă, toate actele depuse sunt în regulă. Sigur, nu se știe niciodată ce le mai vine noaptea, cade vreo bombă…”, a spus el.
„Am fost reconfirmat ca președinte pentru următorii patru ani”
Pădureanu, reales vineri la Adunarea Generală președinte al Consiliului Director pentru un mandat de încă patru ani, a declarat că a fost alegerea lui Vasile Bar, Ioan Măgădan și Vasile Popa să nu mai facă parte din Consiliul Director. „Ei și-au dat demisia, anunțaseră mai demult, deși am avut câteva discuții cu ei și se părea că au renunțat la idee. Dragoste cu sila nu se poate. Le-am spus că nu pot accepta decât variantele bune. Dacă mi-ați dat credit, dați-mi în continuare! Ei voiau să facem societate comercială, lucru care nu ne avantajează deloc în acest moment. În adunare au mai fost critici legate de reconstituirea bugetului și de realizarea unui audit, care se va face în curând cu o firmă din București. Am fost reconfirmat ca președinte pentru următorii patru ani. Am propus lista cu noul Consiliu Director, care probabil se va aproba”, a adăugat „Lordul”.
„Sper să facem o echipă competitivă pentru Liga I”
Șeful Gloriei s-a declarat mulțumit de meciul cu Luceafărul Oradea, scor 4-1, și de parcursul echipei în acest sezon: „Sunt bucuros, am încheiat seria meciurilor de pe teren propriu cu o victorie bună, frumoasă. În acest campionat am văzut o serie de jucători care ne dau speranțe pentru viitor. Sper să facem o echipă competitivă pentru Liga I. Deja au trecut prin filtru vreo 20 de jucători, selecția va continua, cu jucători români și străini. Până acum nu avem nicio ofertă pentru jucătorii noștri și mă bucur că e așa. Vom vedea ce aducem, să formăm un lot de 25-27 de jucători și vedem dacă apar oferte pentru vreun jucător de-al nostru”.
„Keita urmărește altceva”
El a afirmat că pe mijlocașul senegalez Souleymane Keita, obligat de Biroul de Imigrări să părăsească țara, nu se mai contează. „Nu a acceptat prelungirea contractului care îi expiră. Îi expiră și viza de ședere. El urmărește altceva, n-am mai dorit să facem demersuri pentru viza sa de muncă și să se ducă în altă parte”.
„Curtuiuș se poate impune ca titular”
Jean Pădureanu a vorbit și despre performanța atacantului Marius Curtuiuș, autor a patru goluri. „Au mai fost de-a lungul timpului jucători care au dat patru goluri într-un meci. Curtuiuș a avut un parcurs bun, pe care el și l-a creat. Cu o pregătire bună, se poate impune ca titular. Golul patru a fost de senzație: inițiativă bună, forța șutului bună și un pic de noroc, dar fără noroc în viață nu faci nimic”, a comentat președintele Gloriei.
Pădureanu a subliniat că după ce vor fi încasați banii din drepturile TV pentru promovarea în prima ligă, prioritatea o vor avea jucătorii la achitarea sumelor restante.
Text și foto: Timp Online