De parcă problemele de lot existente la ALRO, înaintea meciului din deplasare cu Luceafărul Oradea, nu ar fi fost de ajuns, fundașul central Paul Irimescu s-a accidentat grav în timpul meciului de la Sânmartin.
Revenit pe teren pentru prima dată în acest retur, după entorsa suferită în iarnă, în timpul unui meci amical, jucătorul defensiv a fost trimis pe teren în minutul 30, înlocuindu-l pe Chircan. Irimescu a intrat bine în joc, fiind de bază pe linia de fund, însă, la doar zece minute, a părăsit terenul accidentat.
Fundașul central este suspect de ruptură de ligamente, în această perioadă urmând să facă o serie de controale amănunțite. În situația în care diagnosticul se confirmă, fundașul va fi supus intervenției chirurgicale, iar perioada de recuperare se va întinde până la 6 luni.
Fundașul central Paul Irimescu a ratat, în iarnă, cantonamentul centralizat din cauza entorsei suferite, însă în ultima perioadă era refăcut din punct de vedere medical, intrând în programul de pregătire.
Sursa: Gazeta nouă