Gaz spre Liga I! Oltenia mai are o echipă în prima ligă

02 Jun. 2012, 14:03 Seria 2
Gaz spre Liga I!** Oltenia mai are o echipă în prima ligă

Formația care acum un an și jumătate evolua în Bănie, la Depou, sub numele de Gaz Metan Craiova, a acces în primul eșalon, după ce a terminat pe locul al treilea în Seria a II-a a ligii secunde. Severinenii au profitat de faptul că Poli Timișoara, liderul seriei, nu a depus actele pentru licență și astfel Severinul are, pentru prima dată în istoria sa, echipă în Liga I, chiar dacă aceasta nu este legendara formație locală FC Drobeta, desființată între timp. Comitetul Executiv al FRF a decis ieri promovarea grupării conduse de Marian Bondrea în prima ligă.

Gaz Metan Severin a reușit să termine pe poziția a treia după ce s-a clasat pe primul loc într-un clasament al returului seriei a doua. Artizanul promovării a fost Marian Bondrea, cel care reușea, la începutul anilor 90, două promovări consecutive, din Divizia C până în Divizia A, cu Electroputere Craiova, pe care a dus-o în cupele europene, după ce a terminat pe locul al treilea, chiar în fața Universității Craiova.
Bondrea este un specialist al promovărilor, el reușind performanțe asemănătoare cu Inter Sibiu și cu Extensiv Craiova. Bondrea l-a înlocuit la finalul turului acestui sezon pe Cosmin Bodea, echipa fiind în jumătatea inferioară a clasamentului în momentul schimbării. „Am fost cea mai bună echipă din retur, după un parcurs fantastic. Am crezut în promovare de la început, chiar dacă echipa nu era pe o poziție favorabilă. Am cunoscut pe parcurs echipa, am găsit aici un nucleu valoros de jucători”, a declarat Bondrea.

Se mută la Craiova?
La puțină vreme după ce anunțul din Comitetul Executiv al FRF a fost făcut public, a apărut și zvonul conform căruia Gaz Metan Severin s-ar muta la Craiova, pe „Ion Oblemenco”. Informația a fost întărită și de Anton Heleșteanu, oficialul ultimei retrogradate, FCM Tg. Mureș. „Nu cred că se pune problema să ne mutăm la Craiova, pentru că avem o datorie morală față de Primăria Severin”, au parat oficialii Gazului.


Este o situație suprinzătoare, ca Oltenia să aibă două echipe în Liga I, iar Craiova să nu fie printre ele. Fotbalul este mult mai sărac fără Știința
Marian Bondrea, antrenor Gaz Metan Severin

Printre cei mai importanți jucători ai Gazului sunt: Silviu Bălace, Adrian Olah, Ștețca, Vancea, Bălău, Șaim, dar și fostul stelist Bogdan Mustață. Străinii din lot sunt sârbii Cosic și Mitic, portughezul Hugo Moutinho și nigerianul cu nume de grup pop celebru, Paul Abba

Stadionul a fost renovat în 2008, având 18.000 de locuri pe scaune și instalație de nocturnă performantă

Au promovat în Liga I numai cu blaturi. Craiova a fost ucisă ca să apară Severinul! Dacă se mută în Bănie, suporterii îi vor linșa
Adrian Mititelu, fost patron U Craiova


Cum s-a format Gaz Metan Severin

Gaz Metan Severin are o istorie specială, clubul formându-se printr-o serie de dezlipiri din alte cluburi, colaborări și fuziuni, după cum urmează:

– Gaz Metan CFR Craiova a luat naștere în vara lui 2007 prin fuziunea grupărilor Gaz Metan Podari și CFR Craiova.

– La finalul sezonului 2008‑2009, Gaz Metan CFR Craiova a promovat în Liga a II-a, avându-l ca antrenor principal pe Cristea Boldici, fratele fostului mare portar al Științei și actual secund al selecționerului Victor Pițurcă, Gabriel Boldici. Echipa a fost preluată apoi de Ionel Gane, iar la primul sezon în Liga a II-a a reușit să ajungă în optimile de finală ale Cupei României, fiind eliminată de CFR Cluj după un meci disputat pe „Ion Oblemenco”, 1-0 pentru campioana României. În sezonul următor, Gaz Metan CFR a atins „16-imile” Cupei, fiind eliminată cu același scor de Steaua, tot pe „Ion Oblemenco”

– La jumătatea sezonului 2010-2011, Gaz Metan CFR Craiova s-a mutat de la Depoul din Craiova la Drobeta Turnu Severin, pentru ca acum un an să-și schimbe denumirea în Gaz Metan Severin. Oficialii clubului au depus la FRF dovada că o parte a bazei sportive din Craiova, unde clubul își desfășura activitatea, a fost revendicată, astfel încât Comitetul Executiv al FRF a asimilat situația de fapt cu o situație de forță majoră. S-a admis schimbarea sediului din Craiova în Drobeta Turnu Severin, precum și, pe cale de consecință, schimbarea denumirii în Clubul Sportiv Gaz Metan Severin. Totuși, în conformitate cu prevederile legale, clubul nu ar fi putut promova timp de trei ani de la relocare și de la schimbarea numelui

Articol scris de Cosmin Staicu

02 Jun. 2012, 14:03 Seria 2
Pe aceeași temă