Fotbaliștii Argeșului refuză să semneze cu Penescu

14 Jun. 2011, 13:08 Seria 2
Fotbaliștii Argeșului** refuză să semneze cu Penescu

Negocierile dintre fotbaliștii de la FC Argeș și patronul Cornel
Penescu pentru prelungirea contractelor au continuat și ieri la
sediul clubului din strada Armand Călinescu. După ce acum câteva
zile Boboacă, Avramescu și Zaharia au refuzat să semneze noi
înțelegeri cu gruparea alb-violetă, la întâlnirea cu Penescu au
venit și alți jucători.

Singurul care săptămâna trecută a semnat este atacantul Marius Ion,
căruia i s-a alăturat și Deliu. Marian Vintilă, Dănuț Ivănică și
Monel Cârstoiu au refuzat din start propunerile făcute de
patron.

„Preferăm să ducem actualul contract până la capăt,
chiar dacă ne vor trimite la juniori. Noi alte contractre în
asemenea condiții nu mai semnăm! Și-au bătut joc de noi pe față și
acum încearcă să ne păcălească din nou,

punându-ne să semnăm pe aceleași sume derizorii, de
maximum 1.500 de lei! Să ne trimită la echipa a doua, să vedem,
dacă o să le convină să joace în teren numai cu juniorii, să-i
înjure lumea? Nici în ruptul capului nu mai semnăm!”
,
au spus ieri mai mulți jucători cărora nu le vom da numele, pentru
a nu fi sancționați de conducerea clubului.

La negocierile de ieri au fost chemați Panait, Zaharia și
Cotigă. La discuții cu Penescu s-a prezentat doar ultimul, care a
refuzat să semneze. Primii doi nici nu au vrut să dea ochii cu
Penescu, că știau de la ceilalți colegi ce propuneri vor primi.

În zilele următoare, la negocieri va fi chemat portarul Mirel
Bolboașă, care înainte cu câteva etape de sfârșitul returului a
fost exclus din lot, pentru că nu a vrut să-i predea telefonul
antrenorului Iordan Eftimie. Rămâne de văzut dacă Bolboașă se va
lăsa păcălit de Penescu și Barbu.

Sursa: Curierul Zilei

14 Jun. 2011, 13:08 Seria 2
Pe aceeași temă