FC Maramureș Universitar se gândește la retragere!

07 Jan. 2012, 10:27 Seria 2
FC Maramureș Universitar** se gândește la retragere!

Finanțatorul lui FC Maramureș Universitar Baia Mare, Dan Hotico, se gîndește foarte serios să retragă echipa din campionatul Ligii a II-a, el nemaiavînd resursele necesare financiare de a merge mai departe.

Se știe foarte bine că după plecarea lui Heinrich Schorsch, în 2003, nu a mai existat un om potent financiar care să poată să mențină gruparea fanion a fotbalului maramureșean fără bătăi de cap la nivelul ligii a II-a. De atunci, FC Baia Mare s-a zbătut în mediocritate, ba un an în liga a II-a și următorul în liga a III-a. Și tot așa, din 2003 încoace.

De autorități nu mai avem ce spune, fotbalul nefiind o prioritate pentru comunitate. Iar acum Dan Hotico a ajuns la capătul răbdărilor și vrea să renunțe. Deja se vorbește de plecări de jucători și mai ales de cei de perspectivă: Roman (17 ani), Filip (17), Deac (17), Poiană (23). Jucători tineri care au crescut mult în valoare în turul campionatului și în care evoluția lor a contat enorm în deciderea multor meci în care FC Maramureș s-a impus.

An de an vorbim de aceleași probleme financiare legate de fotbalul băimărean, dar se pare că în Baia Mare sportul rege nu este pe placul celor care conduc acest județ și oraș. Doar actualul primar, Cătălin Cherecheș, încearcă să găsească niște oportunități de a relansa fotbalul în Baia Mare. Cum e valabil și la celelalte sporturi de echipă, și nu numai. Cătălin Cherecheș este singura speranță în care și-o pun iubitorii de fotbal pentru a mai putea vedea meciuri de liga a II-a.

FCMU a terminat turul pe locul 11, neretrogradabil, iar reunirea este prevăzută pentru 16 ianuarie. Dacă va mai exista vreo reunire, existînd șanse mari ca la acea dată să fie informați de conducerea clubului că sînt liberi să plece în alte părți. Iar pentru ca galben-albaștrii să poate continua și în retur e nevoie de a se găsi resurse financiare pentru efectuarea a cel puțin a unui stagiu de pregătire. Va începe returul, unde trebuie plătiți jucători, baremurile de arbitraj, deplasările și alte cheltuieli. Din cîte am înțeles în aceste zile Dan Hotico va avea o întîlnire cu primarul Cătălin Cherecheș legate de soarta lui FC Maramureș Universitar, după care vom ști, cu siguranță, dacă vom mai avea sau nu echipă de fotbal în liga a II-a.

sursa: Graiul

07 Jan. 2012, 10:27 Seria 2
Pe aceeași temă