Furat de finanțatorul Mihai Giurgiu, FC Bihor trece în această perioadă prin cea mai neagră perioadă a existenței sale. Clubul orădean abia și-a terminat meciuri din 2015, se situează pe loc retrogradabil direct la finalul primei părți a sezonului, are jucători pe care nu i-a plătit aproape de un an de zile și șanse mici să își continue activitatea la începutul lui 2016.
Președintele executiv Mircea Fodor caută soluții pentru ca FC Bihor să nu se desființeze, însă ajutorul ar putea veni acolo de unde nu se aștepta. Oficialul echipei din Liga 2 a anunțat, într-o intervenție telefonică la Sport Total FM, că părinții copiilor de la Centrul de copii și juniori au în plan să înființeze o fundație care să sprijini financiar clubul pentru ca acesta să-și poată continua activitatea. Fundația ar urma să fie membru asocial în cadrul clubului orădean.
„Nu e nimic nou. Pot să vă spun atât. Părinții Centrului de copii și juniori ai FC Bihor ar dori să înființeze o fundație care să sprijine echipa mare. Mai avem oferte pentru câțiva jucători, iar dacă nu va mai exista fotbal la Oradea vor fi liberi să-și găsească noi angajamente. Vreo 300 de copii avem la centru. Ei (n.r. – părinții) vor să aducă și firme mari din zona care să sprijine echipa, ceva mult mai amplu, nu doar să contribuie, iar fundația să fie asociat în club. Eu nu vreau să continuăm ca și până acum, cu burta goală, nu vreau să-mi bat joc de copii care vor rămâne la echipă, de antrenori și nici de mine”, a declarat Mircea Fodor la „Trafic Sport”.
La capătul a 18 etape desfășurate în Seria a II-a a Ligii 2, FC Bihor acumulează 13 puncte, tot atâtea câte are și FC Caransebeș, însă se situează pe penultimul loc în clasament, retrogradabil direct în Liga 3.