„FC Baia Mare e în comă”

23 Oct. 2009, 15:05 Seria 2

Annamaria Somay este (încă) purtătorul de cuvânt al FC Baia
Mare. Am vrut să fac un interviu cu ea pentru că în haosul care
domnește acum la club, ea își asumă un dialog cu presa, cu cei care
vor să asculte despre ce se întâmplă la FC Baia Mare. Mărturisesc
faptul că mi-a fost greu să fac acest interviu. Pentru că subiectul
discuției este unul extrem de dureros…

FC Baia Mare e moartă deja sau acuma își dă ultimele
suflări? Întrebare dură pentru o situație și mai
dură…

FC Baia Mare este un pacient aflat în comă pe care unii încearcă să
îl resusciteze. Eu încă mai sper ca lucrurile se vor îndrepta. Dar
atâta vreme cât unii sprijină doar teoretic situația, însă practic
nu prea, nu știu ce să zic… Băieții merită să continue. Trebuie
însă să aibă mare grijă promisiunile cui le mai cred. Nu de alta,
dar unii, din câte am înțeles eu, le promit multe, dar nu pentru
binele echipei ci pentru binele propriului buzunar. Prin acest
interviu, în care nu am de gând să ascund nimic, nu vreau să fac
rău echipei, renumelui FC Baia Mare. Însă, adevărul trebuie să iasă
la suprafață.

Adevărul ăsta de care vorbești este foarte relativ.
Pentru că marele adevăr pe care trebuie să îl aflăm despre FC Baia
Mare este cine e vinovat că s-a ajuns în situația asta? Restul sunt
povești…

Cine este vinovat? În primul rând oamenii care s-au perindat pe la
conducerea clubului și care au permis ca o datorie „mică” să devină
una colosală. În al doilea rând, sunt de vină cei care au venit cu
intenții bune, dar nu pentru echipă ci pentru propriul bine. Deși o
să fiu huiduită, nu îmi pasă. Sunt de vină într-o oarecare măsură
și băieții din echipă, care au crezut în nenumărate rânduri o
grămadă de promisiuni deșarte. Oarecum la fel aș fi făcut și eu.
Când nu ai bani să treci nici strada ești practic obligat să te
prinzi de orice promisiune de mai bine.

Știu că ești într-o postură mai dificilă, dar zău că
deja e enervant să auzim vorbindu-se doar la nivel general. Spui de
cei care și-au urmărit doar interesul? Cine sunt aceștia? Că altfel
îi putem acuza pe toți cei care alcătuiesc conducerea FC Baia
Mare.

Mi-ar plăcea să îți nominalizez acum toți groparii FC Baia Mare.
Îmi este însă greu să fac acest lucru deoarece și așa sunt într-o
situație… Mă rezum doar la atât: sunt de vină toți cei care s-au
aflat în conducerea clubului și care în loc să rezolve problemele,
mă refer aici la cele financiare, au contribuit la creșterea
acestora. Vinovați sunt și cei din conducerea orașului, mă refer
aici la Cristian Anghel, la Consiliul Local, dar și la Mircea Man
și consilierii județeni. Am văzut în presă articole apărute după
întâlnirea cu Cristian Anghel, care a avut loc vineri. Vrea să
ajute echipa, clubul. Dar de ce doar acum? În ceasul al 12-lea? Și
eu pot veni să spun că de azi apăr pacea mondiala, că am să fac tot
ce pot… Dar mă puteți crede?

Dacă aș avea și eu oameni influenți în spate, mi-aș permite să
îi acuz public pe toți cei care au contribuit la starea actuală a
FC-ului. Din păcate, momentan, nu îmi pot permite acest lux. Din
păcate, pentru mine, cel puțin, libera exprimare a devenit un
lux.

Personal îi acuz cel mai tare pe cei din Consiliul
Local și din Consiliul Județean, căci ei sunt acționarii
principali. Cum poți să îți bați joc de un bun pe care îl ai în
grijă mă depășește. Cum caracterizezi nepăsarea celor două
instituții?

Simplu. Degeaba îți permiți financiar să cumperi ceva sau să dai
bani pentru ceva, dacă nu vrei. Și personal tind să cred că nu se
vrea salvarea FC Baia Mare. De ce? Chiar nu pot să îmi dau seama.
Dar mi-e scârbă. Mi-e foarte scârbă de tot ce înseamnă
administrația locală a acestui municipiu reședință de județ. În
alte orașe se poate, la noi nu. Și nu pentru că nu ar fi resurse,
pentru că nu se vrea.

Primarul Cristian Anghel a spus de multă vreme că
sportul e a cinșpea roată la căruță în Baia Mare. Măcar pe el putem
să îl apreciem pentru consecvența în a îngropa ce a mai rămas din
sport…

Eu nu sunt un fan Cristian Anghel și nu am fost niciodată. Nici nu
am de gând să devin. Anghel știe foarte bine să își joace cărțile
în așa fel încât să nu ajute, dar să pară că a contribuit cu ceva.
Atât îmi permit doar să comentez în privința lui.

Și aș mai adăuga ceva. În starea în care se află FC Baia Mare,
de ce nu s-a dorit revenirea lui Heinrich Schorsch? Momentan era
singura soluție pentru a continua tradiția FC Baia Mare, pentru a
stabiliza situația băieților. Eu cred și imi asum toate înjuriile
aferente ale cei anti-Schorsch că a fost singura salvare a
clubului. Și noi ce am făcut? Ne-am bătut joc de el. Am mai zis-o
și ma repet: am demonstrat că nu merităm ca Schorsch să salveze
situația. Sper ca măcar să găsească o soluție ca cei 940 de
milioane care mai trebuie să vină de la Consiliul Local la FC Baia
Mare să fie împărțiți băieților.

Tu spui că principala vină a antrenorilor și a
jucătorilor este că au acceptat atâta vreme să fie bătaia de joc a
cuiva. Eu cred că, de fapt, pentru asta trebuie să ne scoatem
pălăria în fața lor. Pentru că, în ciuda mizeriilor care li s-au
întâmplat și li se întâmplă, ei au jucat și joacă pentru
club.

Într-adevăr. Ai dreptate. Merită tot respectul nostru. Eu țin să îi
felicit că nu s-au băgat în mizeriile unora. Din câte știu eu, li
s-a propus să piardă un meci pentru a încasa niște bani de pe urma
pariurilor. Și băieții au refuzat. Cu toate că nu cred că le-a fost
prea ușor având în vedere că majoritatea au și familii de
întreținut și salarii ioc. Nu știu cât voi mai putea fi alături de
ei, de FC Baia Mare. În primul rând pentru că îmi este mie personal
greu să vin fără a fi plătită. Nici nu îmi mai doresc să fiu.
Prefer să fiu alături de FC Baia Mare cât voi putea. Cât mi se v-a
permite. Deși mulți vor să plec din diverse motive. Ba că nu
înțeleg rolul meu acolo, ba pentru că nu știu să tac din gură.
Consider că tot ce se întâmplă la FC Baia Mare trebuie să cunoască
toți.

Ce-i drept nici măcar munca nu pot să mi-o desfășor. Nu mai avem
linie telefonică, a fost desființată pentru neplată. Săpămâna
trecută, din cauza ploilor, am avut parte de o mini-inundație la
birouri, am fost nevoiți să scoatem tot din priză: calculator,
scanner, etc. Nici până azi nu au fost montate la loc. De fapt
pentru ce? De sunat nu putem, nici să fim sunați, internet nu avem,
toner în imprimantă nu… Suntem în cea mai absurdă situație
posibilă. Întrebarea este până când?

Discutam cu unii băieți din galerie zilele trecute,
care îmi spuneau că duc dorul zilelor când FC Baia Mare era în Liga
3. Pentru că totul era mai simplu atunci… Apropo de asta, cum
vezi din poziția ta implicarea publicului, a galeriei în susținerea
echipei?

Știu că galeria joacă un rol important în viața FC Baia Mare. Îi
apreciez pe cei care susțin meci de meci FC Baia Mare. Am doar o
singură rugăminte pentru ei: rămâneți în continuare lângă echipă!
Merită băieții ăștia mai mult ca niciodată. Și îi rog pe cei din
galerie să îi taxeze pe toți cei care au contribuit la situația
actuală a FC Baia Mare.

Tu cunoști foarte bine ce se întâmplă acum în
interiorul clubului. De aceea te întreb direct: cine conduce acum
FC Baia Mare, cine controlează ce se întâmplă
acolo?

Nimeni. Asta este tristul adevăr. Într-adevăr Liviu Bala mai
încearcă să rezolve și el cât poate. Dar deja a ajuns și el la
fundul sacului. Gabriel Zetea, pe care sincer îl respect foarte
mult, este vicepreședinte al C.A. însă din umbră. Nu se implică. Eu
vin și stau cât pot, dar nu pot face nimic. Eu bani nu am să
investesc și cât am lucrat în presă nu m-am împrietenit ca alții cu
toți potentații zilei. Așa că nici măcar bani de o deplasare nu pot
să rezolv. Pot doar să trag câte un semnal de alarmă.

Ultima dată când am ieșit în față mi-a părut rău. Toată lumea
m-a atacat personal. Am zis că o să fac și eu ca alții: o să tac
din gură, fie ce-o fi. Însă azi dimineață când am văzut cu ce
trebuie să meargă băieții la Oradea, când i-am văzut nervoși și
întrebându-se câtă vreme or să mai fie luați în bătaie de joc, am
zis că nu mai pot să tac.

S-a vorbit despre anumite învârteli făcute de unii
din conducerea clubului pe la pariuri. Eu nu cred așa ceva, mi-e
scârbă să cred așa ceva. Dar naivități, recunosc, am mai avut eu…
Tu ce ști de așa ceva?

Sincer, aș minți să spun că nu știu nimic. Nu am nimic cu nimeni
însă să te cobori la așa nivel… Cică directorul sportiv le-ar fi
propus câtorva dintre băieți să piardă la Turnu Severin cu 2-0, că
vor paria unii și că va ajunge și la ei o parte din bani. Nu pot să
declar că într-adevăr așa a și fost, oricum nimeni nu va declara
asta. Însă, din câte am auzit de la unii și alții, într-adevăr așa
a fost. Ba a mai circulat și zvonul că Schorsch le-ar fi făcut
plângere la poliție celor implicați. Nu știu dacă așa este sau nu,
rămâne să vedem.

Hai să încheiem interviul într-un ton mai optimist.
Deși e greu, e foarte greu… Nici nu știu ce să mai întreb să fie
optimist… Hai tu cu o idee optimistă de
final.

O idee optimistă… Hmmm… Nu știu. Îți pot spune doar atât: dacă
vrea cineva ca această echipă să nu dispară, mă refer aici la
cineva cu bani, acum e momentul să vină. Că mâine s-ar putea să fie
prea târziu. Hai FC Baia Mare! Sper, băieți, că mâine veți
demonstra că meritați să fim salvați!

Interviu realizat de: China
Birta Cristian
(sportlocal.ro)

23 Oct. 2009, 15:05 Seria 2
Pe aceeași temă