După ce a fost dată în judecată de Primăria Pitești pentru că nu
a plătit chiria pentru folosirea stadionului Nicolae Dobrin,
conducerea clubului FC Argeș a încercat să-și achite datoriile pe
ultima sută de metri. Finanțatorul clubului, Cornel Penescu, și
administratorul Cătălin Barbu au vrut să achite ieri aproape o
jumătate de miliard de lei vechi pentru a juca și anul viitor pe
stadionul Nicolae Dobrin, dar nu au putut face acest lucru,
întrucât FC Argeș are conturile blocate.
În încercarea disperată de a rezolva situația, șefii clubului au
vrut să plătească cash 5.000 de lei, însă Serviciul Public de
Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, care are în
administrare stadionul, nu a acceptat acest lucru. Deși au avut la
dispoziție un an să-și achite chiria modică pentru folosirea
stadionului și a bazei sportive, Penescu și Barbu nu s-au sinchisit
să plătească și au crezut că pot sta la nesfârșit ca niște căpușe
pe această arenă fără să plătească un leu. Oficialii clubului au
intrat în panică în momentul în care s-au dus la FRF ca să obțină
licența pentru Liga a II-a și în sezonul viitor. Delegații forului
condus de Mircea Sandu le-au cerut să demonstreze că nu au datorii
către bugetul de stat și către municipalitate. Conducătorii lui FC
Argeș au ridicat din umeri când au fost întrebați pe ce stadion vor
juca în sezonul viitor. Cei de la FRF le-au transmis foarte clar că
nu vor primi licența până nu își vor rezolva problemele.
La
mâna consilierilor locali
Autoritățile locale vor decide astăzi dacă echipa finanțată de
Cornel Penescu și condusă de Cătălin Barbu va mai evolua și în
sezonul viitor pe arena din Trivale. Consilierii locali vor analiza
în regim de urgență solicitarea clubului FC Argeș de prelungire a
contractului pe care îl are cu municipalitatea pentru folosirea
bazei sportive ce aparține municipalității. Deși FC Argeș va primi
astăzi răspunsul oficial, lucrurile sunt lămurite de mult timp.
Autoritățile nu vor să mai tolereze la nesfârșit nesimțirea
actualilor conducători ai clubului alb-violet, care n-au fost în
stare să plătească 1.500 de lei pentru fiecare meci jucat pe
stadionul Nicolae Dobrin. Din câte se pare, consilierii locali sunt
deciși să îi dea astăzi lui Penescu un răspuns negativ și să nu îi
mai prelungească protocolul semnat cu Primăria. Autoritățile locale
sunt foarte nemulțumite de situația în care a ajuns FC Argeș și de
modul de lucru al actualei conduceri, care și-a bătut joc de
istoria unui club de tradiție, și analizează posibilitatea
apariției unei noi echipe care să reprezinte Piteștiul în
următoarea ediție de campionat.
Sursa: Curierul Zilei