În urma scandalului de corupție din arbitraj, în care a fost implicat patronul Cornel Penescu, s-a luat măsura retrogradării grupări FC Argeș în Liga 2. Piteștenii au atacat decizia, iar astăzi s-a întrunit Comisia de Recurs a FRF.
Â
Â
În urma ședinței de astăzi s-a hotărât ca măsura luată inițial să fie păstrată, astfel că argeșenii vor evolua la matineu în sezonul următor, iar Cornel Penescu rămâne „persona non grata”.
Â
Â
„E un pas spre eradicarea corupției. Și pe viitor, astfel de cazuri, indiferent de numele echipei, vor fi tratate la fel. Piteștiul a avut azi doi avocați foarte buni, dar Comisia a hotărât în unanimitate să păstreze decizia inițială”, a declarat Daniel Florea, șeful Comisiei de Recurs