FC Argeș a plătit baremurile și va fi programată

04 Sep. 2009, 12:49 Seria 2
FC Argeș a plătit baremurile și va fi programată

 

Alb-violeții vor disputa partida de sâmbătă cu Minerul Lupeni, Federația programând echipa din Trivale la jocurile din campionat, după ce în această dimineață reprezentanții clubului au făcut dovada plății baremurilor restante către arbitri.

 

„S-a rezolvat problema. Am făcut dovada plății și vom juca meciul de sâmbătă. A fost o mică neînțelegere dar acum totul este OK” ne-a spus Cătălin Barbu, directorul sportiv al lui FC Argeș, care a fost personal, în această dimineață la FRF.

Inițial, joi, Federația a anunțat printr-un comunicat scos în urma ședinței Comisiei de Disicplină că echipa din Trivale nu va fi programată la meciuri începînd cu data de 5 septembrie „pentru neachitarea baremurilor cuvenite arbitrilor și observatorilor în termenul regulamentar, precum și a celorlalte obligații de plată care decurg din documentele existente la dosarul cauzei”

Articol scris de: Alin MARCU
 

04 Sep. 2009, 12:49 Seria 2
Pe aceeași temă