Mijlocașul lui FC Argeș Alin Popa este încrezător înainte de
startul noului sezon, care va debuta pe 20 august. Fotbalistul
alb-violet speră ca echipa lui să aibă un start lansat și să obțină
minimum șase puncte din primele trei runde ale noii ediții:
„La prima vedere, este bine că în primele trei etape
vom întâlni echipe nou-promovate. E bine că nu am picat încă din
primele etape cu Timișoara sau Bistrița, care, în opinia mea, sunt
principalele favorite la promovare. Chiar dacă vom întâlni trei
nou-promovate, Luceafărul Oradea și Chindia Târgoviște sunt echipe
destul de bune. Sper să începem cu dreptul actualul sezon, iar după
primele trei runde să avem minimum șase puncte. Va fi destul de
greu, dar sperăm ca noi singuri, prin joc, să ne facem programul
mai ușor.
Dacă vom fi sus, ne putem gândi chiar la promovare. Gloria Bistrița
și Politehnica Timișoara sunt principalele candidate la promovare,
pentru că au loturi foarte bune, chiar dacă au pierdut mai mulți
jucători, după ce au fost retrogradate din cauza datoriilor
neplătite”, a spus Popa pentru Curierul Zilei.