Dumitru Dragomir este de părere că scandalul iscat la finalul campionatului trecut după meciul dintre Brașov și Gaz Metan va avea repercusiuni grave. Miercuri dimineață, Costin Gheorghe de la Gaz Metan, a fost audiat ca martor de DNA, iar Dragomir este convins că nu se va opri totul aici. Fostul președinte al LPF crede că DNA va ajunge prin această anchetă până la Federația Română de Fotbal.
Incidentele reprobabile petrecute la baza ProRapid, la antrenamentele echipei, i-au atras atenția și lui Dragomir. Mitică spune că a fost tentat să inveasteacă la clubul giuleștean, dar a renunțat după ce a văzut ce se întâmplă.
„Mă distrez când mă văd ce se întâmplă în fotbalul românesc. În primul rând, litigiul dintre Brașov și Gaz Metan și cred că intră DNA-ul și îi ia pe toți. Și cred că intră și în FRF. În al doilea rând, ce se întâmplă la Rapid. E râsul lumii acolo. Moraru nu știe cu se mănâncă fotbalul, mă mir cum nu l-au alergat până acum pe calea ferată. Rapid nu se desființează, dar până nu vine unul care să riște 10 milioane de euro echipa nu își va reveni. Am vrut să investesc de două ori la Rapid, ultima dată acum 2 luni. Nu mi-a plăcut ce se întâmplă în jurul Rapidului, așa că mai bine stau în banca mea”, a declarat Dumitru Dragomir la ProSport LIVE.