Dorința lui Mateiu la aniversarea de 26 de ani: „O aștept pe FC Brașov în Liga 1”

Marius ANGHEL 12 Dec. 2015, 13:01 Seria 2
  • Mijlocașul brașovean legitimat la CSU Craiova are trei dorințe pentru 2016: echipa din Bănie să se califice în play-off, să fie convocat la Euro, iar FC Brașov să revină în Liga 1.
  • „Acum pot spune că sunt un jucător matur din toate punctele de vedere”, spune Mateiu.

 

Alex Mateiu, jucător crescut și format de FC Brașov, a împlinit joi 26 de ani. Transferat de mai bine de un an la CSU Craiova, Mateiu a devenit rapid un jucător de bază al echipei pregătite de Emil Săndoi. „În startul campionatului a fost cel mai bun jucător al echipei: foarte motivat, incursiuni entuziasmante cu mingea la picior, bun recuperator, mereu un pericol de la distanță pentru porțile adverse”, este caracterizarea lui Mateiu pe site-ul oficial al clubului oltean.

Înaintea antrenamentului de joi, Mateiu a vorbit, pentru Monitorul Expres, despre CSU Craiova, echipa națională și, bineînțeles, FC Brașov. „Am ajuns la 26 de ani! Parcă ieri aveam 16 ani și Răzvan Lucescu mă chema să mă pregătesc cu prima echipă a Brașovului. Acum pot spune că sunt un jucător matur din toate punctele de vedere. Fotbalistic, anul 2015 a fost unul bun. Am avut evoluții apreciate și am fost ferit de accidentări grave. De ziua mea îmi doresc să fiu sănătos. Știu, sună a clișeu, dar am învățat că cel mai important lucru este sănătatea. Îmi doresc enorm să prind play-off-ul Ligii 1 cu Craiova, pentru că eu cred că avem valoare pentru a fi în primele șase echipe, dar pentru a ne atinge obiectivul ar trebui să fim constanți în evoluții. În ultima vreme, noi am trecut de la extaz, așa cum a fost la meciul cu Dinamo, la agonia meciului cu Steaua. Sunt convins că dacă vom urca în clasament, iar echipa va juca un fotbal bun voi intra din nou în circuitul echipei naționale. Îmi doresc să prind lotul pentru cantonamentul echipei naționale care va avea loc în ianuarie în Antalya și știu că sunt monitorizat atent de cei din stafful selecționerului. Euro? Este visul oricărui fotbalist să joace la un turneu final. Îmi doresc din tot sufletul să prind lotul pentru Campionatul European. Totul depinde doar de mine, sunt un tip ambițios și nu mă tem de concurență. FC Brașov? Urmăresc toate meciurile «stegarilor» atunci când sunt transmise la televizor, am și văzut câteva meciuri pe viu. Îi aștept pe «stegari» în Liga 1. FC Brașov are o echipă bună, un antrenor, Adrian Szabo, care știe foarte bine să gestioneze situația, iar dacă va fi asigurată stabilitatea financiară, ceea ce a lipsit acestui club în ultimii ani, promovarea va fi un obiectiv realist”, a declarat Mateiu.

Mateiu are 94 de meciuri în prima ligă cu FC Brașov, echipă pentru care a marcat de 6 ori. În vara lui 2014, Universitatea l-a transferat pe Alex Mateiu, iar banii, circa 250.000 de euro virați încă din primăvara acelui an, au ajutat clubul brașovean să primească licența. În cazul în care Mateiu va fi transferat la o altă echipă, FC Brașov va mai primi 25% din valoarea transferului, astfel că „Mateo” mai poate ajuta și a doua oară fostul său club.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 12 Dec. 2015, 13:01 Seria 2
Pe aceeași temă