Dorin Mihuț, recuperat rapid în Serbia

02 Apr. 2009, 16:25 Seria 2
Dorin Mihuț, recuperat rapid în Serbia

Recuperat în timp record după o întindere musculară, fundașul dreapta Dorin Mihuț și-a reluat de azi antrenamentele sub comanda lui Alin Artimon. Mihuț s-a tratat în această săptămână la o clinică particulară din Belgrad și este apt de joc.

 

„Mă simt foarte bine. În țară, medicii îmi cereau să stau pe tușă trei săptămâni, în Serbia m-am vindecat în doar trei zile. Cred că indianca de acolo este cea mai bună din Europa pentru întinderi și rupturi musculare. Are un aparat cu ultrasunete și te masează cu niște creme numai de ea știute. Am mai fost și anul trecut acolo, veniseră la ea Kezman și Stankovic, acolo vin sportivi foarte cunoscuți”, a spus Mihuț.

 

Vâlceanul speră ca echipa sa să câștige duminică, cu Drobeta. „Vom avea un meci greu, dar sper să batem”, a mai spus fotbalistul.

 

articol scris de Adi Georgescu

02 Apr. 2009, 16:25 Seria 2
Pe aceeași temă