Doi salvatori la porțile „Bătrânei Doamne”! Catanzariti negociază azi salvarea UT-ei

Marius ANGHEL 30 Jan. 2013, 10:30 Seria 2
Doi salvatori la porțile „Bătrânei Doamne

Astăzi s-ar putea face pași importanți, dacă nu, decisivi, în direcția scoaterii din impas a „Bătrânei Doamne”. Giovanni Catanzariti așteaptă la Arad două persoane potente din punct de vedere financiar, care și-au manifestat interesul pentru gruparea arădeană în diferite cercuri.

Unul dintre ei este impresarul Mihai Joița, care a fost la un pas de a o prelua pe Voința Sibiu în luna noiembrie a anului trecut. Până la urmă, auditul a scos la iveală datorii mult mai mari la gruparea de pe Cibin, iar tranzacția a căzut. Ulterior, sibienii au rămas fără echipă în liga secundă. Acum, Joița e destul de decis să investească în Calea Aurel Vlaicu, prilej cu care va aduce și câțiva fotbaliști străini, dar, probabil, îl va și instala pe banca tehnică pe Tibor Selymeș.

Cealaltă variantă de salvare a UTA-ei e reprezentată de Adrian Marțian. Omul de afaceri clujean a dorit să se implice la Universitatea în toamna anului trecut, dar nu s-a mai înțeles cu Florian Walter, fostul patron al „șepcilor roșii”.

Din informațiile noastre, atât Joița, cât și Marțian, ar trebui să ajungă miercuri în Arad pentru a negocia preluarea pachetului majoritar de acțiuni. Giovanni Catanzariti nu ar mai avea nicio pretenție în schimbul ieșirii sale din schemă, discuția învârtindu-se în jurul sumei de 450 de mii de euro, adică datoriile acumulate de gruparea arădeană în ultimele opt luni de zile.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 30 Jan. 2013, 10:30 Seria 2
Pe aceeași temă