Olimpia nu i-a putut folosi la Craiova pe atacanții Vlad Bujor și Denis Lemac. Accidentați, cei doi nu au făcut deplasarea cu echipa, iar absența lor s-a resimțit și-n jocul formației pregătite de Tibi Csik, care a pierdut la Craiova cu 1-0.
Cei doi nu vor putea juca nici sâmbătă, împotriva celor de la Minerul Motru. Refăcut după problemele la inghinali, Bujor și-a reluat de luni antrenamentele alături de colegi. Doar că ghinionul pare că se ține scai de atacantul galben albaștrilor, iar ieri dimineață Bujor și-a fracturat mâna!
„Am simțit dureri după antrenament și am mers la Radiologie. Din păcate e fractură la metatarsiene și aștept să văd ce zic doctorii, dacă trebuie sau nu operație”, ne-a spus cu tristețe Vlad Bujor.
„Și pentru Lemac așteptăm încă să vedem care va fi decizia medicului. N-am vrea să forțăm cu el pentru că riscăm să-l pierdem pentru întreg sezonul”, ne-a declarat ieri Tibi Csik, care, pe lângă problemele din lot, mai are o nedumerire legată și de adversarul de sâmbătă. „Încă nu știm cine le e antrenor. Iar adversarul schimbă antrenorii înaintea meciului cu noi și asta ne încurcă în pregătirea jocului”, ne-a spus Csik, care speră totuși ca Olimpia să-și valorifice avantajul terenului propriu și jucătorii să obțină toate punctele din acest duel al nou-promovatelor.
Sursa: Gazeta de Nord-Vest