Dacă Adrian Falub spunea miercuri că au trecut vremurile în care numele proaspetei divizionarei secunde din județul Vâlcea nu mai stârnește zâmbete odată cu cele demonstrate pe teren în turul campionatului, patronul UTA-ei nu s-a putut abține și a făcut câteva comentarii malițioase la adresa grupării oltene.
„Am văzut meciul de duminică, de la Oradea și nu mi s-a părut ceva spectaculos. Nu vreau să subestimez pe nimeni, însă nu mi se pare că Damila Măciuca e o formație atât de mare, de speriat. Iar numele e de oameni nebuni. Nu știu cine le-a pus numele ăsta, dar e caraghios tare. UTA Arad are nume, o tradiție, sună frumos. Măciuca nu-mi spune nimic. Când eram copil mă jucam cu o botă și-i ziceam măciucă. Ce e aia Damila Măciuca? Puteau să îi spună Viorel, Constantin, Gheorghe, dar nu așa…”, a precizat Adrian Marțian, care – totuși – a spus că respectă o echipă care demonstrează că știe fotbal, numai că el a aflat doar din auzite de calitățile adversarului de sâmbătă.
Ca o persoană ce s-a implicat efectiv în fotbal doar de două luni de zile, omul de afaceri clujean a lăsat impresia că efectiv nu știa că Măciuca este numele localității din care provine echipa vâlceană. În schimb, Marțian, care a afișat și la conferința de presă de joi o ținută elegantă, „asezonată” cu o pereche de o chelari de soare, știe exact ce are în comun cu antrenorul Damilei, Claudiu Niculescu. „O cunosc pe soția sa, poate chair înaintea lui Niculescu. Bineînțeles, o știu de la televizor. Și eu și Mutu, dacă nu mă înșel chiar eu le-am, făcut cunoștiință… Mai multe ce să vă spun? Cum s-a căsătorit cu Niculescu, să vă spun toată istoria?”, au fost cuvintele șefului „Bătrânei Doamne” care nu mai nevoie de alte comentarii.
Voiculeț, caz închis pentru Marțian, Matei – (re)evaluat cu bune și rele
După partida de la Mioveni, Adrian Marțian spunea că nu mai dorește să-i vadă la echipă pe Capătă, Ene și Matei, dar apoi a revenit la sentimente mai bune față de ei. Finanțatorul „alb-roșiilor” a precizat că de acum înainte ceio trei sunt responsabilitatea antrenorului, iar cel puțin Cornel Ene, singurul care a mai evoluat de la acea partidă, a revenit pe linia de plutire.
Sâmbătă, ar putea fi rândul veteranului Dan Matei să-și reia locul în centrul defensivei utiste, iar Marțian nu vede un lucru rău în asta. „Dacă antrenorul are nevoie de el, nu văd o problemă în asta. Pe Matei l-am judecat după acea fază de la Mioveni, în care a vrut să devină Maradona și să dribleze tot, numai că a încurcat porțile. A ieșit un penalty pentru adversari, era normal să fiu supărat. Dar, să nu credeți că nu am văzut și lucrurile bune la Matei, jocul bun cu capul din apărare, sau pasa bună pentru Dosso la Mioveni, dar și altele. Poate, a fost mai bine că l-am scuturat atunci puțin, cu intenția de a nu mai recidiva pe viitor”, a precizat omul de afaceri clujean.
În completare, Giovanni Catanzariti și-a reafirmat încrederea în fundașul de 31 de ani. „E un băiat extraordinar, s-a antrenat exemplar în ultimele trei săptămâni. O să vedeți că atunci când se va conta din nou pe el ne va ajuta mult. E adevărat, a greșit la Mioveni, dar știe și el asta și nu va mai repeta astfel de erori”, a afirmat și fostul președinte al „alb-roșiilor”.
Când, însă, a venit vorba despre Adrian Voiculeț, care de o lună este indisponibil pentru o problemă dubioasă la gambă, Adrian Marțian a fost cât se poate de tranșant. „Păi ce, îl compar pe Matei cu Voiculeț? Nici vorbă. Matei a jucat și va mai juca, probabil. Voiculeț este manager”, a spus șeful „textiliștilor”, care nu și-a schimbat părerea nici după ce a aflat că atacantul i-a promis lui Adrian Falub că va ajuta UTA în partea a doua a returlui. „Cu ce să ne ajute? Poate, dacă renunță la un salar. Nu mai fiiți copii. Voiculeț nu mai joacă, poate numai dacă îi aducem o formație să-i cânte ceva. Este un jucător care nu are suflet și pe pe care nu-l interesează echipa asta”, a fost concluzia dură a finanțatorului „textilist”.
Sursa: Sport Arad