„Da Silva e fotbalist!”

Anghel Marius-Octavian 03 Nov. 2010, 15:38 Seria 2

Președintele Bătrânei Doamne se felicită pentru aducerea
brazilianului Da Silva la UTA. Giovani Catanzariti, după ce l-a
vătut în două jocuri oficiale la „satelit”, spune că alegerea a
fost una reușită. „Da Silva e fotbalist. Vă spun eu. Va
ajuta echipa și cred că va juca la Râmnicu Vâlcea”
, a
declarat Catanzariri.

Cert este că în iarnă, președintele utiștilor e decis să facă
eforturi și să mai îmbunătățească valoric lotul. „Eu
îmi doresc să mai putem face două sau trei achiziții și mă refer la
fotbaliști de valoare. Vom vedea dacă putem să și facem aceste
transferuri”
, a mai spus italianul, care, din
informațiile noastre, a început să se gândească din nou la o
atacare a promovării.

Altfel, antrenamentul de ieri dimineață al utiștilor, unul pur
fizic, a fost urmărit și de Daniel Tudor. Fostul portar al Bătrânei
Doamne își dorește să ajute clubul utist, mai ales că acum s-a
îndreptat spre impresariat sportiv. Primul pas se pare că a fost
făcut și s-a găsit locația unde fotbaliștii vor efectua în iarnă
cantonamentul. „Vrem să facem două cantonamente. Unul
la Moneasa, acolo unde să ne încărcăm bine bateriile, iar cel de-al
doilea în Antalya. Daniel Tudor mi-a propus să facem cantonamentul
în Antalya”
, a declarat Giovani Catanzariti.

Articol scris de Daniel
Berar

Anghel Marius-Octavian 03 Nov. 2010, 15:38 Seria 2
Pe aceeași temă