Olimpia a pornit ieri la prânz spre Craiova, pentru partida de sâmbătă cu CS Universitatea. Pentru a evita oboseala unui drum direct spre capitala Olteniei, conducerea clubului a decis ca echipa să rămână în această seară la Reșița iar abia mâine, după un antrenament ușor, să ajungă la Craiova.
Antrenorul Tibi Csik e mult mai liniștit acum după ce echipa a demonstrat în primele etape că are potențial de liga a 2-a.
Csik speră ca și la Craiova elevii săi să joace cu aceeași dăruire ca până acum și să scoată maximum și din această deplasare.
Csik nu s-a arătat prea încântat de schimbările de pe banca tehnică a Craiovei și e convins că venirea lui Stângă îi va face pe jucătorii Craiovei să aibă o altă atitudine și să încerce să arate că fiecare are loc în echipa de start. „Ne încurcă puțin această schimbare mai ales că vor avea o altă gândire tactică. Dar dacă noi ne facem jocul, putem obține un rezultat bun”, a spus Tibi Csik care a mai completat: „Nu va fi nicio presiune pentru noi că partida va fi transmisă pe TVR 3. Sper ca rezultatele noastre să-i convingă pe cei de la televiziuni că merită să ne transmită etapă de etapă”.
Mijlocașul Gavrilescu e singura noutate din lot față de cel deplasat la Arad săptămâna trecută.
De partea cealaltă la CSU Craiova noua conducere tehnică își dorește să debuteze cu o victorie, iar tripleta Stângă-Papură-Lung e optimistă înaintea duelului cu Olimpia. „Trecutul trebuie lăsat la o parte și trebuie să ne gândim la viitorul foarte apropiat, pentru că toată lumea așteaptă rezultate, iar primul meci întotdeauna este cel mai important. Știm că la noi, în Oltenia, lumea este dornică de fotbal și în același timp de rezultate pozitive. Sper ca primul meci, unul foarte important, să putem să-l tranșăm în favoarea noastră. Am venit cu inima deschisă și sunt convins că împreună vom face ca lucrurile să se miște din loc, în mod pozitiv”, a spus Silviu Lung.
Antrenorul secund al Craiovei, Silviu Lung e născut la Sînnicolau în județul Satu Mare. Acesta a început fotbalul la Carei, unde a evoluat între 1971 și 1974 la Victoria. Apoi, până în 1988 a strâns 308 meciuri sub culorile Universității de unde în 1988 a ajuns la Steaua. După Revoluție a prins un contract la Logrones în Spania iar finalul carierei l-a adus tot la Craiova, la U și Electroputere.
Partida dintre CSU Craiova și Olimpia Satu Mare se va juca sâmbătă, de la ora 13 și va fi transmisă de TVR 3. Observator de joc a fost delegat Marian Bucurescu, brigada de arbitrii urmând a fi anunțată abia mâine.
Sursa: Gazeta de Nord-Vest