Noua „gașcă nebună” de la Universitatea Cluj a impresionat liga secundă, după cinci victorii în ultimele cinci jocuri. Cu o medie de vârstă de sub 22 de ani, echipa clujeană începe să propună puști pentru fotbalul mare. Cel mai apreciat jucător din ultimele jocuri este Octavian Ursu. Mijlocașul de 21 de ani a marcat cinci goluri în actualul sezon.
„Până acum am avut ghinion. Am știut că avem o echipă bună. Acum avem și elan și suntem dornici de afirmare, cu toții. Avem o atitudine bună, domnul Teja a venit cu idei noi și asta e bine. Și cu domnul Popescu am avut jocuri bune, dar am avut ghinion. Cred că sunt în cea mai bună formă a carierei mele. Eu am mai jucat în liga secundă și sincer nu mă așteptam să avem așa traseu bun, dar când a început campionatul am văzut că putem să învingem multe echipe. La început nu era play-off-ul un obiectiv. Acum putem vorbi despre play-off”, a spus Ursu pentru Liga2.ro.
„Dinamo mi-a pus contractul în față”
Ursu s-a născut la Mediaș, acolo unde a fost descoperit de Mircea Georgescu pe când avea 13 ani. A fost luat la Școala Ardealul, iar apoi la Universitatea Cluj. „La 13 ani am ajuns la „Școala de Fotbal Ardealul”. Am făcut multe sacrificii pentru fotbal. N-a fost ușor”, își amintește mijlocașul.
În 2013 a fost la o semnătură de Dinamo, dar bucureștenii n-au vrut să-i plătească cota de formare. „Am fost la turneul final cu Universitatea. Am terminat pe locul 3 și am fost chemat, alături de Calcan, la Dinamo. La Cluj nu ne prea băgau în seamă. Ganea ne-a trimis la juniori, iar cei de la Dinamo ne-au pus contractele în față. Am stat o lună și jumătate la Dinamo, dar noi eram obligați să semnăm cu Universitatea, iar cei de la Dinamo au vrut să ne ia doar gratis”, a povestit mijlocașul.
„Nu pot trăi cu banii pe care îi primesc acum”
Ultimele evoluții l-au adus din nou pe Ursu în sfera de interes a unor echipe de Liga 1. CSU Craiova s-a interesat de mijlocașul dreapta, dar administratorul judiciar al clujenilor nu vrea să renunțe la el doar pentru cota de formare. Oficialii clujeni trebuie să îl vândă în această iarnă, dacă vor să obțină un profit de pe urma sa, pentru că Ursu își încheie în vară contractual cu Universitatea Cluj.
Octavian Ursu speră să ajungă la o echipă care să-i ofere un salariu din care să se poată întreține, lucru pe care nu i-l conferă actualul angajament. „Am citit și eu de interesul Craiovei, dar cu mine nu a vorbit nimeni. Îmi doresc să ajung în Liga 1, dar poate ar fi bine să mai rămân o jumătate de an măcar la Universitatea. Visul meu este să joc în doi-trei ani în străinătate. Mi-ar plăcea să ajung în Italia. Îmi place Roma. Deocamdată nu pot trăi din fotbal, cu banii pe care îi primesc”, a povestit Ursu pentru Liga2.ro.
5 goluri a înscris Octavian Ursu în acest sezon de Liga 2 pentru Universitatea Cluj: două cu FC Caransebeș și câte unul cu FCM Baia Mare, CS Mioveni și Chindia Târgoviște
Universitatea Cluj, Unirea Slobozia, ACS Berceni și CS Mioveni sunt echipele pentru care Octavian Ursu a jucat în Liga 2
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Dan TĂ‚UȚAN