Președintele UTA, vâlceanul Gheorghe Constantin, crede că derbyul de mâine, de la Drăgășani, este foarte important în lupta pentru promovare.
„Valorile sunt apropiate, ca și în clasament. Lucrurile se schimbă de la o etapă la alta, datorită celor două din față, Poli și Corona, pe care, la finalul turului, le consideram promovate. Ați văzut și ieri, la handbal, cum se schimbă totul în câteva minute, Oltchim era în finala Ligii cu câteva minute înaintea finalului, dar până la urmă, a pierdut. Acum, în această serie, sunt cel puțin patru echipe cu șanse.
Cine pierde mâine, își reduce substanțial șansele, dacă nu în totalitate. Cine câștigă, are în continuare șanse. Îmi doream mai multă liniște în retur pentru UTA, să se facă o echipă competitivă pentru sezonul viitor, acum se vrea prea mult dintr-o dată. Însă, dacă se poate obține promovarea din acest sezon, e clar că nimeni nu se dă la parte.”, spune Gheorghe Constantin.
Articol scris de Adi Georgescu